EXCLUSIV  Limitele asistenței medicale la distanță. Dr. Gindrovel Dumitra: De asta s-au temut cel mai mult profesioniștii din sistem

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF, e explicat care sunt limitele telemedicinei.

Alegeri prezidentiale 2024

"Este elementul de care s-au temut cel mai mult, de-a lungul timpului, profesionaliștii din sistem - atât medicii, cât şi asistenţii medicali - ca prin intermediul unui examen obiectiv incomplet să tragem concluzii eronate atunci când folosim sistemele de telemedicină şi consultaţii la distanţă.

Pandemia ne-a dat, oarecum, un impuls, ceva care ne-a făcut să facem un pas înainte, tocmai din cauza ameninţării pe care o reprezenta infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi mai ales dezvoltarea acestuia în rândul personalului medical. De fiecare dată ne-am pus întrebarea: "Până unde? Care este momentul în care noi trebuie să indicăm pacientului că această consultație nu mai poate fi continuată ca o consultaţie la distanţă, ci trebuie să fie una fizică?".

Trebuie să spun faptul că, în orice facultate de medicină, se învaţă că examenul clinic al pacientului are mai multe componente - plecând de la anamneza, de la examenul obiectiv. Ei bine, iată, telemedicina vine şi ne ajută, într-un fel sau altul, să facem anamneza, să putem participa la o sesiune video în urma căreia să facem inspecţie, dar nu putem face palpare, percuţie, ascultație. Adică mai mult din jumătate din examenul obiectiv care ne ajută să punem un diagnostic corect.

De aceea, orice consultaţie la distanţă va avea anumite limite. Medicul şi mai ales medicul de familie - care îşi cunoaşte pacientul, cunoaşte care sunt comorbiditățile, cunoaşte care sunt factorii de risc care ar putea să ducă la o acutizare sau la apariţia unei complicaţii - este cel mai în măsură să se exprime în ceea ce priveşte limitele în care poate acorda această consultaţie", a spus Gingrovel Dumitra, în cadrul dezbaterii "Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătății?", organizată de trustul DC News Media Group.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel