Cum a fost terorizat de învățătoare un copil cu sindromul Down

Un copil de doar opt ani, diagnosticat cu sindromul Down, a fost supus unui tratament inuman, în timpul orelor de școală. Nu a fost terorizat de colegii de școală, ci chiar de învățătoare. Totul, într-o școală din Capitală

Copilul, care este elev în clasa întâi al unei şcoli din sectorul 5 al Capitalei, a fost lovit în repetate rânduri peste faţă şi peste ceafă de educatoare şi pedepsit prin aplicarea unei benzi adezive pe gură, spun reprezentanţii Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), care au fost alertaţi de mama băiatului, potrivit Jurnalul Național.

Mama lui Mihai a aflat de la alţi copii şi de la câţiva părinţi ce păţeşte băiatul ei la şcoală. Învăţătoarea se apără şi susţine că leucoplastul a fost doar o ameninţare din cauză că elevul o supără.

"Eu am luat leucoplastul în mână şi l-am ameninţat că mă duc la el şi că o să-i pun leocoplast, dar nu i-am pus", spune învăţătoarea Iosif Florentina. Învăţătoarea crede că soluţia ar fi ca băiatul să fie mutat la o şcoală specială. "Îmi face zilnic zile negre, de nu pot să-mi ţin nicio oră", adaugă ea.

Încă de la momentul înscrierii la şcoală mama micuţului a fost nevoită să accepte o serie de situaţii discriminatorii şi umilitoare la adresa fiului ei, fiind mutat de la o clasă la alta din cauza dizabilităţii sale. Învăţătoarea acuzată spune acum că vrea să se retragă din învăţământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel