Lionel Messi a îmbrăcat tricoul echipei Inter Miami. Beckham spune că i s-a „împlinit un vis” / foto

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Superstarul argentinian Lionel Messi a semnat un contract până în 2025 cu Inter Miami.

Atacantul în vârstă de 36 de ani, care a câștigat Cupă Mondială anul trecut în Qatar cu naționala Argentinei, urmează să fie prezentat la Inter Miami în cadrul unei ceremonii de duminică și se așteaptă să joace chiar de săptămâna viitoare, conform France 24.

„Sunt foarte încântat să încep acest pas în cariera mea cu Inter Miami și în Statele Unite”, a declarat Messi, care s-a despărțit de Paris Saint-Germain, într-un comunicat.

Sosirea la Miami a făcut deja furori și se așteaptă să trezească un interes mai mare pentru joc și MLS în Statele Unite.

„Este o oportunitate fantastică și împreună vom continua să construim acest proiect frumos”, a spus Messi.

„Ideea este să lucrăm împreună pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus și sunt foarte dornic să încep să ajut aici, în noua mea casă”, a mai spus el.

Meciul de debut al lui Messi este planificat vineri, când Inter Miami va juca împotriva Cruz Azul în Cupa Ligilor, o competiție între echipele MLS și cele mexicane.

Este cel mai mare impuls pentru liga nord-americană de când starul englez David Beckham s-a alăturat Los Angeles Galaxy în 2007. El a lansat echipa MLS Miami în 2020, după ce ani de zile a încercat să găsească un stadion.

„Acum zece ani, când mi-am început călătoria pentru a construi o nouă echipă în Miami, am spus că visez să aduc cei mai mari jucători din lume în acest oraș uimitor, jucători care împărtășeau ambiția pe care am avut-o când m-am alăturat LA Galaxy, pentru a ajuta să dezvoltăm fotbalul în SUA și să construim o moștenire pentru următoarea generație în acest sport pe care îl iubim atât de mult”, a spus Beckham într-un comunicat.

„Astăzi acel vis s-a împlinit. Nu aș putea fi mai mândru că un jucător de calibrul lui Leu se alătură clubului nostru, dar sunt, de asemenea, încântat să urez bun venit unui prieten bun, unei persoane minunate și familiei sale frumoase. Următoarea fază a aventurii noastre începe aici și abia aștept să-l văd pe Leo pe teren”, a mai spus Beckham.

Messi va fi primit în cadrul unei ceremonii grandioase, duminică, la „The Unveil”, cu 18.000 de persoane care se așteaptă să urmărească evenimentul.

„Sunt onorat să îi urez bun venit lui Leo Messi și familiei lui în noua lor casă”, a spus managerul Inter Miami, Jorge Mas.

„Am promis că vom construi un club ambițios care să atragă jucătorii de elită ai lumii... le mulțumim din suflet fanilor noștri care nu au încetat să creadă. Împreună vom continua să transformăm visele în realitate”, a mai zis el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel