Lionel Messi a dat dovadă de multă frustrare în timp ce FC Barcelona se reclădește sub comanda lui Ronald Koeman, iar rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor.
Conform The Sun, argentinianul de 33 de ani a lovit mingea la nervi și aproape l-a lovit pe arbitrul central al partidei cu Deportivo Alaves. Alejandro Hernandez Hernandez i-a arătat imediat cartonașul galben lui Messi, însă acesta nu a părut afectat și a mers mai departe. Momentul a avut loc în timp ce Alaves conducea 1-0 după o eroare mare a portarului Neto, care practic și-a scăpat mingea spre poartă.
Din nefericire pentru catalani, în ciuda reconstrucției încercate de Koeman, de 18 ani nu a mai existat un astfel de început slab al campionatului. Barcelona ocupă locul 12 în LaLiga, după o singură victorie în ultimele 4 meciuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu