Parlamentarii se reunesc în ședință comună de plen, luni, pentru a vota învestirea Guvernului Orban. Sunt necesare cel puțin 233 de voturi.
Marți și miercuri, au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniștrilor desemnați pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniștri propuși, trei dintre ei, respectiv Florin Cîțu, propus la Finanțe, Ion Ștefan, propus la Dezvoltare, și Violeta Alexandru, nominalizată la Ministerul Muncii, au primit aviz negativ. Ludovic Orban, premierul desemnat, a afirmat, însă, că avizul din comisii este consultativ.
Pentru a putea fi învestit Guvernul Orban sunt necesare minimum 233 de voturi. Conform calendarului aprobat de conducerea celor două camere ale Legislativului, votul urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului luni, de la ora 14.00.
”Fără întrunirea cvorumului, nu se reușește întrunirea majorității calificate pentru învestitura Guvernului”, a spus Lucian Bolcaș, în exclusivitate pentru DCNews. Avocatul a mai subliniat că lipsa de cvorum nu se consideră o cădere a Guvernului: ”Lipsa de cvorum înseamnă că la acea ședință nu se poate face nimic”. Întrebat, ulterior, dacă se poate ajunge la Curtea Constituțională a României dacă PSD refuză să asigure cvorum, a răspuns astfel: ”Nu! Aceasta este o activitate parlamentară normală și CCR nu cenzurează asemenea lucruri”.
Întrebat totodată și în legătură cu finalitatea neasigurării cvorumului, a făcut câteva precizări: „Este un principiu vehiculat de-a lungul întregii vieți parlamentare la noi, și anume: majoritatea trebuie să asigure întrunirea cvorumului dacă vrea să supună în dezbatere anumite legi sau anumite hotărâri. În aceste condiții, PSD nu are nicio responsabilite în legătură cu această situație. Dacă vreți, este o ”chichiță avocățească” care este permisă".
Dacă nu va fi cvorum, PNL riscă să mai meargă în Parlament abia după primul tur al alegerilor prezidențiale, când, în funcție de rezultatul alegerilor, se pot reașeza taberele politice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu