Laura-Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului, se află pe lista persoanelor care au avut acces la arhiva SIPA.
Laura-Iuliana Scântei, în vârstă de 40 de ani, a ocupat prima poziție pe lista PNL Iași pentru Senat și este de profesie notar. Ea a fost consiliera liberalului Tudor Chiuariu, pe atunci ministru al Justiției în guvernul Tăriceanu.
Laura-Iuliana Scântei a intrat în vizorul presei când a reușit, în doar trei luni, să câștige două concursuri: unul pentru consilieri juridici asimilați magistraților, altul pentru notari.
În dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) are calitatea de martor
Numele său a fost legat de un scandal în justiție. După ce în presă a apărut informația că va fi cercetată pentru fals și uz de fals, Laura-Iuliana Scântei a transmis un punct de vedere și a spus că are calitatea de martor.
"În urma unei plângeri penale formulate de către un membru PNL, candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2016, frustrat că nu a obținut un mandat de senator în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a instrumentat dosarul penal nr. 23/P/2017, care a avut ca obiect urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals prevăzute de art. 322 și art. 323 Cod penal. Singura calitate pe care am avut-o în dosarul penal sus menționat a fost aceea de martor. În urma instrumentării probelor, procurorul de caz a reținut că 'în sarcina numitei Scântei Laura Iuliana, senator în Parlamentul României, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni întrucât faptele reclamate nu există' și a dispus clasarea cauzei", spunea Scântei în urmă cu o lună.
Ea a arătat că "același competitor de listă electorală, membru PNL", a formulat o plângere împotriva soluției inițiale a PÎCCJ, iar procurorul ierarhic superior a apreciat că în cauză sunt necesare cercetări suplimentare, dar toate obiectivele menționate în ordonanța de admitere a plângerii privesc proceduri statutare interne de partid prealabile și ulterioare alegerilor, derulate exclusiv de către terți, precum membrii Biroului Politic National, ai Biroului Politic Județean Filiala Iași, Biroul Electoral Județean Iași și Comisia de validare a mandatelor de senator constituită în decembrie 2016.
"Nicio persoană fizică nu se face singură membru al unui partid și nici nu se include singură pe vreo listă de candidați", mai spunea Scântei.
Ea relata că a acceptat în 19 octombrie 2016 propunerea conducerii PNL de a candida la alegerile parlamentare pentru un mandat de senator de Iași, iar în acest scop a solicitat în cuprinsul unei cereri de adeziune să devină membru al partidului și a acceptat să candideze pe listele acestui partid la alegerile parlamentare.
"Prin urmare, Parchetul de la lângă ÎCCJ continuă cercetări penale in rem, iar calitatea mea procesuală în acest dosar este aceea de martor", conchide senatorul liberal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News