Circulă în mediul online o variantă cu viitorul Guvern. Imaginea ar fi de la negocierile pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă și a fost publicată de DCNews, astăzi. Ce spune vicepreședintele PNL, Leoreanu Laurențiu-Dan, despre autenticitatea listei. Replica primită din partea analistului politic Bogdan Chirieac.
"Din punctul meu de vedere, este un fake news. Nu are nicio legătură cu realitatea, nu s-a discutat. Sunt vicepreşedinte al partidului, am avut întâlniri în Biroul Executiv, iar noi acum avem pe foaia de parcurs, pe lista de lucru moţiunea de cenzură, care este în formă finală. S-a discutat, s-a ajuns chiar şi pe text într-o formă finală. Numărul de semnături este aproape de a fi cel anunţat şi aşteptăm momentul oportun. Suntem legaţi de calendar.
Această listă nu are nicio legătură cu realitatea. Uitaţi-vă la Transporturi, domnul Săpunaru este în domeniul agriculturii. Orice Guvern care s-ar forma acum este cu mult mai bun decât ce avem în momentul de faţă. Această listă nu s-a discutat, nu are nicio legătură cu realitatea. Poate au fost diferiţi politicieni care au stat de vorbă pe un şerveţel, la o cafeluţă, au discutat între ei, dar nu are nicio legătură cu realitatea", a declarat Leoreanu Laurențiu-Dan, vicepreşedintele PNL.
"Înainte de orice, să avem proprietatea termenilor vizavi de fake news. Nu este niciun fake news. Avem facsimilul respectiv, spunem în textul ştirii că este o listă de negociere şi mai anunţăm toate personalităţile din PNL pe care le-am sunat pentru a comenta. Am scris acolo, în știre, că până la ora publicării acesteia - şi nici până acum - nimeni nu a dat niciun drept la replică. Ba, luând-o pas cu pas, avem mai multe confirmări ale unor persoane de pe listă", a precizat analistul politic Bogdan Chirieac, într-o intervenție telefonică, referitor la declaraţiile vicepreședintelui PNL.
Vezi și: LISTĂ GUVERN de la negocierile pentru dărâmarea Cabinetului Dăncilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News