Lista țărilor din Europa măturate de ciclonul care se apropie de România. Olaf Scholz: Putem vedea aici violenţa pe care o poate provoca natura

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Mai multe țări din Europa au fost lovite de inundații. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ciclonul care se apropie de România a făcut ravagii în mai multe țări din Europa. Până acum, mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate de inundaţii, iar pagubele se anunţă deja "considerabile" în unele locuri, relatează AFP.

În Germania, spre exemplu, Saarland, regiune de frontieră cu Franţa şi Luxemburg, este cea mai afectată de revărsarea mai multor cursuri de apă în urma ploilor foarte abundente căzute vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă. Din această cauză, astăzi, cancelarul german Olaf Scholz s-a deplasat acolo, în contextul în care regiunea respectivă nu a mai cunoscut astfel de inundaţii de trei decenii.

"Putem vedea aici violenţa pe care o poate provoca natura şi în ce grad trebuie să ne pregătim pentru astfel de evenimente", a declarat Scholz pentru presă, încălţat cu cizme de cauciuc, în timpul unei vizite într-una din zonele cele mai inundate.

O centrală electrică a fost oprită


"Saarland se găseşte de 36 de ore confruntat cu o situaţie de urgenţă", a declarat şefa guvernului regional, Anke Rehlinger.

Totodată, după ruperea unui dig în comuna Quierschied, o centrală electrică a fost oprită, a scris cotidianul Bild. Astfel potrivit autorităților din Germania, în jur de 850 de pompieri şi membri ai protecţiei civile, ajutaţi de câteva mii de voluntari, sunt mobilizaţi în Saarland şi în regiunile vecine afectate din sud-vestul țării (Renania-Palatinat, Hessa, Baden-Wurttemberg) pentru a curăţa străzile sau a goli de apă subsolurile inundate.

Se vorbește despre pagube "considerabile", iar cancelarul Olaf Scholz a promis "solidaritate" din partea întregii naţiuni.

Și Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg au fost afectate de ploi torențiale



Precizăm că ploile torenţiale de vineri au afectat şi Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg. În regiunea Liege din estul Belgiei, s-au înregistrat 550 de apeluri de intervenţii din cauza inundaţiilor. Totuși, se pare că nivelul apei era în scădere peste tot sâmbătă, așa că situația se îmbunătățește.

În Franţa, în departamentul Moselle din nord-estul ţării, "echivalentul a peste o lună de ploaie a căzut în mai puţin de 24 de ore", a transmis prefectura. Autoritățile au precizat însă că deși situaţia "se ameliorează", autostrada A4, în sensul Paris - Strasbourg, rămâne întreruptă, la fel şi câteva şosele departamentale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel