Președintele României, Klaus Iohannis, susține o nouă conferință de presă astăzi, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni.
- Acest grafic arată evoluția de la începutul pandemiei și se vede foarte clar cum, de câteva zile bune încoace, am ajuns pe un palier și tendința este linia roșie, de scădere. Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorități au fost corecte și că populația a respectat aceste măsuri, ceea ce ne oferă motive de optimism. Este doar un început, nu am învins. Măsurile rămân în vigoare. Sănătatea românilor este pe primul loc, iar orice relaxare prematură periclitează rezultatele obținute.
- De ce este nevoie de carantinare în localități? Când rata crește prea mult, se impun noi măsuri. Se reduce mobilitatea, inhibând răspândirea virusului mai ales de la asimptomatici la persoane sănătoase. Voi da exemple de evoluție a pandemiei în orașele carantinate. Avem pe ecran exemplele. Din Cluj este Gherla și trei exemple relevante din Sălaj, ne interesează Zalăul. Din momentul în care s-a carantinat localitatea, se vede clar că creșterea încetinește, iar după începe să scadă.
- Pentru a fi mai eficienți și pentru a putea controla epidemia, pe baza acestor date, INSP a actualizat procedura de evaluare a riscului răspândirii virusului într-o localitate în vederea instituirii măsurii de carantinare zonală, dar și de ridicare a carantinării. În acest context de carantină/lockdown, noțiuni foarte vehiculate, vreau să fie foarte clar. Nu există nicio intenție să promovez instituirea unei carantine la nivel național, un așa numit lockdown după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, nu există nicio intenție. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze cu știri senzaționale și vor să ne spună ce se întâmplă. Lockdown-ul nu se întâmplă.
- Abordarea de până acum a dat rezultate. Vom continua să instituim măsuri locale acolo unde situația o impune, unde creșterea e prea mare. Trebuie să facem eforturi susținute pentru a obține schimbări pozitive, dar și la nivelul altor indicatori relevanți, pentru că mortalitatea și ocuparea ATI sunt încă mult prea ridicate. Prea mulți români pierd zilnic lupta cu acest virus și lasă în urmă familii îndurerate, prea multe persoane dezvoltă forme severe de boală. Medicii și întregul personal de suport depun eforturi uriașe, aproape supraomenești, pentru a salva vieți. Fac din nou un apel către oameni să respecte regulile de prevenție.
- Întainte de a trece la întrebări, mă refer la alt subiect: celebrarea zilei naționale. În acest an, vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor noștri făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării împreună la manifestări. Însă, cu siguranță, vom fi împreună în spirit ca o națiune puternică. Din acest motiv, am decis ca ceremonia de la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, cu ambasadori străini, medici și personal medical. Fără parada militară și, din păcate, fără participarea publicului larg. Recomandarea experților este de a renunța la orice reuniuni sau întâlniri publice sau private fiindcă aceelerează răspândirea virusului. Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm.
Î: PSD a depus plângere la CNA. Trebuie să fiți parte activă în bătălia electorală?
R: Ca și președinte, mă simt chemat să emit opinii în toate chestiunile care privesc România. Președintele României nu poate fi cenzurat politic și, indiferent că le place pesediștilor sau nu, și cred că nu, voi face în continuare evaluări și referiri care au o relevanță pentru români. Bunăoară, sunt convins că PSD s-a supărat foarte tare fiindcă aseară am fost foarte franc. PSD a guvernat foarte prost.
Î: Vă veți vaccina public?
R: Dacă se crede că asta va ajuta, cu plăcere, cum să nu. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare.
Î: Site-ul Recorder a dezvăluit povestea inginerului Ovidiu Ianculescu din Mureș. Când PNL a venit la putere, a fost dat afară și înlocuit cu un membru PNL. Ce poate face Administrația pentru un caz astfel de amplu?
R: Nu cunosc această speță. După ce mă documentez, pot să vă răspund.
Î: Au apărut imagini din spitalele din România depășite de situație (Matei Balș și Sf. Pantelimon). Când și dacă face statul român transferul către străinătate?
R: Statul face mereu demersuri pentru a crește numărul de paturi la UPU și ATI. Probabil vă amintiți duminică vizita de la Fundeni, am spus că numărul de paturi la ATI s-a dublat din martie. Nu a fost de la sine, ci prin efort public și privat. Aceste eforturi continuă. Și astăzi, în cursul întâlnirii cu premierul, ministrul Sănătății și secretarul Arafat, am vorbit despre aceste lucruri. Fiți asigurată că facem toate eforturile să creștem capacitatea spitalelor care primesc pacienți care suferă de această boală. Imaginile la care vă referiți mi s-a relatat că au fost din zona de primire a pacienților, deci din filtru, dar suntem la limită. Nu am ajuns la limita superioară, fiindcă vrem să fim puțin înaintea pandemie. Însă, sper să nu fim lăsați singuri.
Î: Am văzut că rata de infectare se menține la un număr mare, mai ales în anumite județe, în condițiile în care nu se fac foarte multe teste, în contradicție cu recomandările OMS. De ce nu putem crește capacitatea de testare?
R: Capacitatea este destul de mare. Teoretic, putem prelucra 50.000 de teste, dar testările se fac fie din oficiu, fie la persoane la cerere. Mai mult decât s-a făcut nu a existat cerere. La noi, persoanele nu se testează în masă, fiindcă aceste proceduri nu sunt posibile cu instalațiile existente, iar numărul de persoane trimise de DSP-uri și solicitări de persoane fizice sunt cele pe care le vedeți zilnic comunicate.
Î: A trecut o lună de când Capitala este în scenariul roșu și avem o dublare de cazuri. De ce nu se carantinează Bucureștiul?
R: Decizia de carantinare a unei localități nu este una ușoară, fiindcă impactează asupra vieții fiecărui locuitor. Exact din acest motiv, acum ceva vreme, s-a solicitat INSP-ului o metodologie foarte clară care vine să sprijine autoritățile pentru a lua decizia de carantinare. Această metodologie este un sistem de puncte. Este un catalog întreg de punctaj. În final, se face o sumă, iar carantinarea se poate lua în considerare local atunci când punctajul devine foarte mare. Am întrebat astăzi unde stăm, iar București nu a ajuns la un număr de puncte care face probabilă carantinarea. Acum, în Capitală, nu se discută pentru carantinare.
Î: Ministerul Finanțelor a anunțat avansul pentru vaccinul Covid-19. Câte doze vor ajunge în primă fază în România și cât la sută din necesar reprezintă?
R: Nu există încă un vaccin agreat de UE, iar livrarea se va face după contractul cu UE. Uniunea a întocmit contracte prealabile cu mai multe firme care au șanse să producă un astfel de vaccin. Împărțirea întregului număr de doze se face proporțional cu populația din fiecare țară. Atunci, în măsura venirii vaccinurilor, UE se va îngriji ca distribuirea să fie echitabilă. La noi, este foarte probabil ca primul set, cel cu care va fi vaccinat în esență personalul medical, să ajungă la începutul anului viitor.
Î: Întâlnire politică cu PNL. Nu vor exista restricții noi, ați transmis. Care este raționamentul?
R: Știți că nu obișnuiesc să povestesc ce s-a povestit, dar cred că este legitimă curiozitatea dumneavoastră despre măsuri care ar putea să vină. Așa cum am spus și puțin mai devreme, în acest moment nu există intenția de a declara starea de urgență sau carantină generală. După cum vedem pe grafic, măsurile care sunt acum în vigoare au dus la o reducere a creșterii numărului de infecții, ba chiar se poate constata o ușoară descreștere. În aceste condiții, experții sunt de părere că nu este nevoie de noi restricții. Nici nu se vor lua înapoi restricțiile pentru că numărul de infectări este în continuare foarte mare, încă avem 8-9.000 cazuri zilnice. ATI sunt foarte pline și numărul de decese este foarte mare. Știu că toți vor relaxare și sărbători, dar acest lucru nu este posibil. Este puțin probabil ca până la mijlocul lui decembrie numărul de infectări să scadă încât să se renunțe la restricții. Chiar dacă acum avem oarece motive de optimism, nu este momentul să discutăm despre relaxări generalizate. Sunt în continuare localități unde se va impune carantinarea sau se va prelungi cu câteva zile carantina pentru reducerea numărului de infectări.
Î: Ministrul Economiei a spus că jumătate din măștile de pe piață sunt neconforme. Cum vedeți această situație? Este un motiv pentru care numărul cazurilor este de 10.000 pe zi?
R: Am vorbit astăzi cu ministrul. Ele trebuie retrase din comerț, iar comercianții amendați ca să-și revină. În paralel, mi-a spus că sunt suficienți producători în țară care fac măști de protecție. Trebuie să facem diferența între măști de protecție și obiecte cu care poți să acoperi fața sau gura cu un grad redus de protecție. Populația trebuie să se informeze, iar ANPC trebuie să verifice că se vând măști de protecție, nu altceva.
Î: Vacanța de iarnă. Italia solicită închiderea stațiunilor la iarnă, Austria se opune. În România, au început pregătirile. Vor putea românii să meargă la schi în această iarnă?
R: La ultimul consiliu nu s-a discutat perioada de vacanță, dar în Consiliului Uniunii s-a discutat mult despre stațiuni. În ceea ce privește România, noi vom elabora reglementări specifice și vom comunica aceste lucruri. Însă, măsurile generale rămân valabile și la schi, la patinoar sau la admirarea peisajului.
Î: De ce ați ales să fiți doar președintele PNL? Nu va fi PNL taxat la alegeri?
R: Nu știu de unde ați scos asta cu echidistanța politică. Cunosc Constituția, președintele face bine să-și spună opinia. În acest sens, să citiți și declarația mea de ieri. Am fost franc, am arătat ce prost a guvernat PSD. Am făcut într-adevăr afirmații de apreciere la activitatea PNL-ului care s-a descurcat bine. A, nu le-a rezolvat pe toate? Da, foarte adevărat, s-au mai făcut și greșeli. Numai cine nu muncește nu greșește. Înainte de alegeri, românii se așteaptă de la mine să le zic cum stau lucrurile. Cum vă imaginați să stau să mă uit la stele și să nu spun? Ar fi o eroare fundamentală. Așa spune în Constituție, eu veghez la buna funcționare a statului.
Î: Ați anunțat că strategia privind vaccinarea anti-Covid va fi aprobată într-o ședință CSAT. Ați stabilit când va avea loc această ședință. Va avea succes campania știind că sunt foarte mulți sceptici?
R: Am discutat și cu premierul și cu ministrul Sănătății. S-a decis ca această strategie de vaccinare să fie discutată de guvern în prima ședință, vineri, iar săptămâna viitoare să fie luată în discuție în CSAT, cel mai probabil miercuri. După ce se aprobă strategia în guvern va fi făcută publică. Va rămâne o perioadă de explicare de către Ministerul Sănătății, după ce va fi asumată în CSAT voi face și eu referiri. Eu am înțeles că sunt oameni sceptici în ceea ce privește vaccinarea, am înțeles că sunt chiar și persoane din zona medicală care încă sunt sceptice. Însă, prin această campanie și prin procedurile de punere în cirucalție a vaccinurilor, datele vor deveni mult mai clare. Sunt convins că pe măsură ce campania va avansa, informațiile vor fi verificate. Acest scepticism sunt convins că va scădea și românii vor înțelege.
Î: Ați făcut declarații grave la adresa PSD. Mai este vreo șansă să așteptați acest partid al trecutului la guvernare?
R: Nu. Am spus-o și ieri. După părerea mea, după alegeri, e bine să avem un guvern și o majoritate în jurul PNL. Un an au stat singuri și au mișcat lucrurile. Cred că este o șansă pentru România să reformăm statul, marile sisteme publice și să facem o Românie normală, cum am spus în campanie.
Î: În ciuda acestor grafice, știm că pandemia are evoluții neașteptate. În cazul în care unele localități vor fi închise de ziua alegerilor, cum vor vota oamenii?
R: Carantina presupune ca în acea localitate să se renunțe la deplasările care pot fi evitate, alegerile nu fac parte din această categorie. Este bine să știe toți că alegerile se fac peste tot, și în localitățile carantinate. Nu vor exista îngrădiri nici în localitățile carantinate, nici în alte localități. Secțiile de votare vor fi pregătite foarte bine astfel încât fiecare român să-și exprime dreptul la vot.
Î: Un cetățean român este închis în China. Un cetățean britanic a făcut aceeași faptă și a fost adus în Marea Britanie. Cum vi se pare faptul că MAI nu a reușit să trimită doi polițiști să-l recupereze?
R: Eu cred că se poate face ceva, o să mă documentez și o să vă spun părerea mea.
Î: Numărul de teste realizat în România pe zi. De ce nu respectă România recomandările OMS care solicită creșterea numărului de teste?
R: Numărul de testări este stabilit la cerere, fie din oficiu, fie la particular. Capacitatea nu s-a schimbat în ultima lună fiindcă s-a ajuns la capacitatea maximă. Personalul este specializat, s-a ajuns la maxim și mai mulți nu sunt. Însă, dacă acum ceva vreme erau 3.000 de cazuri și 30.000 de testări, atunci ne dăm seama că rata de pozitivare a fost undeva la 10%. Numărul de testări nu a crescut, dar pozitivarea da, așa că vedem cum pandemia se răspândește.
Să știți că există o luminiță ca să mă exprim așa. Au început să apară acele teste rapide antigenice și cred că este o soluție, cel puțin pentru localitățile sau zonele unde apar foarte multe cazuri. Noi am comandat și am primit primul set de astfel de teste care au fost distribuite în UPU, ambulanțe etc. Este într-un număr relativ mic, s-a demarat deja o licitație pentru 3 milioane de astfel de teste. Recomandările și de la OMS și de la ECDC sunt să se facă testări acolo unde se fac foarte multe cazuri și înspre acolo ne îndreptăm, sper să se facă achiziția în timp util. Este o metodă care, cu siguranță, va crește semnificativ numărul de testări și ne va da o imagine mai clară despre pandemie.
Î: S-au întețit atacurile între PNL și USR. Liderii celor două partide se acuză reciproc. După alegerile locale, ați spus că PNL și USR devin forțele schimbării în bine. La cum merg lucrurile în această campanie, își doresc partidele să guverneze împreună?
R: Mesajul meu este simplu, vor guverna împreună. Ce numiți dumneavoastră contre este o nervozitate tipică pentru campania electorală, nu toți rămân calmi, câteodată unii sar mai repede cu anumite mesaje, acuzații. Însă, între PNL și USR există o apropiere care nu trebuie să se facă prin simpatie între persoane, ci prin concordanță între valori. Eu îi încurajez să se apropie și sunt convins că în conducerile partidelor va exista o deschidere semnificativă pentru această abordare.
Î: De ce în PNL se arată atât de mult clientelism politic, criticat de dumneavoastră?
R: Măsurile trebuie puse în practică de cine este în linie cu guvernul, nu împotriva guvernului. Nu mi-ați dat niciun exemplu de persoană numită fără a îndeplini condițiile cerute de lege. Dacă ar fi astfel de cazuri, se poate verifica ce este acolo. Eu am fost primul care a spus că s-a guvernat în criză, cu măsuri de criză, s-au făcut și greșeli. Dar, nu s-au făcut greșeli sistematic intenționate. Diferența între pesediști și peneliști: PSD a numit consecvent numai apropiați indiferent de calificare, clientelism de partid. PNL a numit persoane pregătite și care îndeplinesc condițiile. Dacă au fost și numiri greșite, ele vor fi corectate. Reformele României trebuie făcute de persoane competente.
Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, președintele va face o scurtă declarație de presă înainte să primească întrebări de la jurnaliști.
Klaus Iohannis susține conferința de presă cu o săptămână și jumătate înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, dar și imediat după declarația de presă controversată de marți seara. Subiectele momentului sunt scrutinul de luna viitoare, pandemia Covid-19, dar și planurile pentru viitorul vaccin care ar putea încheia criza.
Conferința va putea fi urmărită de la ora 18:00 pe site-ul DC NEWS atât în format LIVE TEXT, cât și în format VIDEO. Rămâneți alături de site-ul nostru!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu