Formația engleză de fotbal Liverpool a creat „tipul greșit de istorie”, într-o înfrângere umilitoare administrată de Aston Villa, a transmis antrenorul Jurgen Klopp.
Conform BBC Sport, cormoranii au pierdut cu 7-2 și au devenit primii campioni en-titre care să primească șapte goluri din septembrie 1953, când Sunderland a învins cu 7-1 pe Arsenal. Ollie Watkins a înscris un hat-trick, iar Jack Grealish și-a jucat și el rolul în cinci dintre goluri, în ceea ce s-a conturat a fi doar a patra înfrângere a lui Liverpool din ianuarie 2019 încoace.
„Se pare că am scăpat totul de sub control după ce s-a făcut 1-0”, a transmis antrenorul german al lui Liverpool. „Cine vrea să piardă cu 7-2? Acum ceva ani ne-am spus că vrem să creăm istorie. Această istorie a fost evident tipul greșit de istorie. Am avut șansele noastre pe care nu le-am fructificat, dar când iei șapte goluri nu sunt sigur că ar fi ieșit 7-7”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News