Uniunea Europeană, afectată de cea mai importantă criză din istoria sa, a primit, luni, la Oslo, în mod oficial Premiul Nobel pentru Pace, care i-a fost decernat pentru rolul pe care l-a jucat în transformarea "unui continent aflat în război într-un continent al păcii", relatează AFP.
Ceremonia a avut loc în prezenţa a aproximativ de 20 de şefi de stat şi de Guvern, inclusiv a preşedintelui României Traian Băsescu şi a cancelarului german Angela Merkel.Preşedintele Comitetului Nobel Thorbjoern Jagland a îndemnat UE să "avanseze", în pofida crizei. "Păstrarea a ceea ce s-a câştigat şi ameliorarea a ceea s-a creat pentru a ne permite să soluţionăm probleme care ameninţă comunitatea europeană în prezent, reprezintă singura modalitate de soluţionare a problemelor provocate de criza financiară", a declarat preşedintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, citat de Mediafax.
Cunoscut pentru sentimentele sale eurofile într-o Norvegie eurosceptică, Thorbjoern Jagland a înmânat ulterior distincţia reprezentanţilor principalelor trei instituţii europene, şi anume preşedinţii Consiliului Herman Van Rompuy, Comisiei Jose Manuel Barroso şi Parlamentului Martin Schulz.
"Nu ne-am reunit aici, astăzi, cu convingerea că UE este perfectă. Ne-am reunit cu convingerea că este necesar să ne rezolvăm problemele împreună", a adăugat Jagland, la Primăria Oslo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News