Scriitorul Liviu Antonesei este invitatul lui Nicolae Coande în cadrul „Întâlnirilor SpectActor”. Liviu Antonesei va susține conferința „Cum produce mintea opere”, duminică 21 mai, ora 11, la sala Ion D. Sîrbu a Teatrului Național Marin Sorescu. La Craiova, scriitorul va lansa volumele „O lună în confesional” (Ed. Eikon), „Un taur în vitrina de piatră” și „Victimele inocente şi colaterale ale unui război cu Rusia” (Pro Fusion International, London).
Autorul despre conferință:
„E o întrebare pe care mi-au pus mereu, probabil din adolescență, vîrsta la care am conștientizat – sau poate doar mi s-a părut! – că sînt un creator, un om care inventează lucruri, gînduri, imagini, idei care n-au mai existat, cel puțin nu sub înfățișarea pe care încercam să le-o dau eu. Am dat și felurite răspunsuri, cele mai din tinerețe apăsînd pe forța de invenție, de zămislire personală, care ar fi produs noul cumva din nimic. Cu timpul, mi-am dat seama că vorba ex nihilo nihil nu este una goală. Studiile de psihologie nu m-au ajutat prea mult, pentru că explicația pe care o am acum, nu e foarte diferită de cea la care ajunsesem la sfîrșitul adolescenței, deci înaintea studiilor cu pricina. Și nici ceea ce am citit între timp nu mi-a schimbat radical „teoria”, care este mai degrabă o teorie practică, pentru că am formulat-o mai ales prin introspecție, prin analiza post-festum a modului în care au apărut unele din produsele minții mele decît ca un efect al lecturilor. E adevărat că acestea au creat pe o parte un fel de fond pe care funcționa mintea mea, pe de alta au pus-o pe aceasta în mișcare, au ajutat-o să ajungă la un anumit rafinament, la o anume putere de nuanțare, care nu aparține intelectului frust, oricît ar fi acesta de bogat datorită resursele native, bio-psihologice. Și iarăși, e interesant că m-au ajutat mai mult lecturile literare, jurnalele creatorilor, scrisorile, dar și operele de ficțiune”.
Născut la 25 aprilie 1953, Vlădeni-Iaşi, Liviu Antonesei este scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. Este licenţiat în psihologie-sociologie şi doctor în ştiinţele educaţiei al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Profesor la Universitatea „Al. I. Cuza”. A publicat peste cincisprezece volume de literatură şi despre literatură: poezie, proză, eseuri.
În timpul studenției, a descoperit presa studențească, fiind titular al rubricii de sociologie a revistei Dialog și redactor-șef adjunct al surorii sale, Opinia studențească. A revenit la conducerea celei din urmă în 1980, iar în mai 1983, a fost eliberat din funcție în urma unei prime anchete a Securității, decisă „să facă ordine” în rândurile tinerilor scriitori ieșeni. După anchetă, a fost urmărit continuu de Securitate: interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, avertismente etc. Dar și gesturile de nesupunere s-au intensificat, culminând cu semnarea apelului inițiat de Dan Petrescu și semnat de Doina Cornea, Luca Pițu, Liviu Ioan Stoiciu, Alexandru Tacu, Mariana Marin și alți 15 scriitori și muncitori din întreaga țară împotriva realegerii lui Ceaușescu la Congresul al XIV-lea al PCR apărut la începutul lui octombrie 1989 în presa internațională. Nu se consideră disident, nu a fost nici măcar membru de partid, ci non-conformist uneori, alteori refuznik. Este unul dintre cei mai prezenţi intelectuali publici în spaţiul civic şi cultural românesc, opiniile sale politice şi intelectuale putând fi citite pe blogul https://antoneseiliviu.wordpress.com.
Poezie: Pharmakon, 1989; Căutarea căutării,1990, Premiul pentru poezie al USR;Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999;Apariţia, dispariţia şi eternitatea Eonei, 2005 (antologie 1978 – 2005), Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, 2012; Un taur în vitrina de piatră, 2013 (antologie 1978 – 2012), Poemele din zorii amurgului, 2017, Opera poetică (în curs de apariție, 2017).
Proză: Check Point Charlie. Şapte povestiri fără a mai socoti şi prefaţa, 2003 (ediţie online Liternet, 2005); La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi, 2006; Victimele inocente şi colaterale ale unui război cu Rusia (2014, ediția engleză la Pro Fusion International, London).
Eseu: Semnele timpului,1988 (ediţie online Liternet, 2006; a doua ediţie onpaper, 2006); Jurnal din anii ciumei, 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Polirom, 1996; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica, 1997; Nautilus. Structuri, momente şi modele în cultura interbelică, 1999 (ediţia a doua, 2006), Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, 2000 (ediţie online Liternet, 2004, 2010),Literatura, ce poveste! Un diptic şi cîteva linkuri în reţeaua literaturii, 2004; Hesperia. Şapte vorbiri despre spiritul european şi maladiile sale, 2007).
Este autor a şase cărți științifice în domeniul științelor educației, istoriei, sociologiei și filosofiei culturii.
Întâlnirile SpectActor au debutat în anul 2009, după o idee a directorului Mircea Cornișteanu, îmbrățișată și susținută de scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al TNC. Până în prezent au conferenţiat la Teatrul Național Craiova numeroase personalităţi din sfera culturală naţională: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Emil Hurezeanu, Nicolae Panea, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru, Sorin Antohi, Mircea Martin, Grigore Leșe, Magda Cârneci, Vintilă Mihăilescu, Al. Cistelecan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu