Liviu Avram, ziaristul broker-ului Sima, care pune Adevărul între ghilimele

bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

Scriu această notă din respect pentru cititorii ziarului Adevărul, ziar la a cărui construcție am contribuit până în 2005 și nicidecum din dorința de a polemiza cu un personaj de tipul Liviu Avram.

Ziaristul broker-ului Cristian Sima – individ fugit din țară, împotriva căruia s-a început urmărirea penală toamna trecută pentru fraudarea a zeci de persoane, cu sume ce ating 10 milioane de euro – scrie un text intitulat “Cum l-am învins pe Bogdan Chirieac”. Triumfalismul zisului jurnalist sună înduioșător dacă n-ar fi ridicol. M-aș fi așteptat să se laude că a învins în lupta grea pe care o poartă cu gramatica sau cu logica elementară, de pildă. Mi-am legat, totuși, centura de siguranță, așa cum făceam odinioară la Adevărul, când îi citeam așa-zisele anchete jurnalistice, responsabil de ediție fiind, încercând și de data asta să deslușesc ce-a vrut să spună…

 Adevărul, pe scurt, este acesta: după ce a fugit din țară, în 2012, broker-ul Sima, cu care nu mai avusesem contacte de 12 ani, s-a apucat să mă calomnieze în fel și chip. Zicerile sale au fost preluate și amplificate de acest Liviu Avram, beneficiind de acoperirea ziarului Adevărul, ziar de la care fusese dat afară prin 2002 sau 2003 și unde a fost reangajat în vremea lui Dinu Patriciu. M-am adresat Justiției și, după aproape doi ani de proces, instanța a hotărât pe fond: Sima a mințit și trebuie să plătească una dintre cele mai mari despăgubiri pronunțate în România, 30.000 de dolari pentru daunele morale pricinuite. În privința daunelor materiale pe care mi le-a produs, instanța a considerat că nu mai sunt necesare în atare situație și alte despăgubiri. Liviu Avram, prezent la termenele procesului, s-a scuzat în instanță pe toate tonurile că el doar a sorbit zicerile lui Sima, așternându-le pe hârtie la dictare și că e profund inocent. Instanța l-a iertat pe fond de lipsa de deontologie.

 Textul pe care l-a scris arată că Avram nu a înțeles nimic din clemența care i-a fost acordată, ba – după război – declară viteaz că nu are a-și reproșa nimic în legătură de fapta comisă. Acest nou text este însă un bun motiv pentru un nou proces de calomnie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel