Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Voluntari, este dorit la FCSB, dar Gigi Becali are o condiţie pentru această mutare.
"Eu știu că sunt în discuții de ieri și până azi despre trei antrenori. N-am vorbit cu niciunul, n-am stabilit cu cine, doar s-au făcut niște discuții. Am avut discuții cu apropiații mei, nu cu ei. Nu suntem încă hotărâți, deci încă nu ne-am hotărât că va fi Ciobotariu.
S-a discutat despre Ciobotariu, dar i-am spus persoanei că, dacă vrea să vină Ciobotariu, vreau să aibă binecuvântarea celor de la Voluntari. Nu pot să le iau, pur și simplu, antrenorul. Puteam să-l iau și fără, că nu are clauză.
N-a căzut varianta Ciobotariu, îți spun de ce. N-am vorbit cu el. Dacă mă apuc să vorbesc cu el, îmi zice că sunt nașul lui (n.r. Florin Pandele, primariul Volutnariului). Nu trebuie să fiu față în față cu el ca să îl conving. Încă nu vreau să îl conving, că altfel m-aș fi dus la primărie, să vorbesc cu finul. Nu sunt hotărât.", a declarat Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club, la Digi Sport.
"Mie îmi pare rău de Croitoru, dar s-a dus! Antrenor care îmi plăcea, adică. Cel mai mult mi-a plăcut la Croitoru că a spus “Cine e vinovatul? Eu”. N-a zis că echipa n-a făcut. Bărbăție! Dacă nu joacă echipa nimic și ai luat crema fotbalului din România, tu ești vinovatul!
Nu mă mai grăbesc cu antrenorul. În 3-4-5 zile. Da, am vorbit despre Poenaru. O să vedem. Nu vreau să spun unu. E posibil Poenaru, e posibil Prepeliță, să vedem cu cine ne înțelegem. Român", a spus Gigi Becali.
Decizia antrenorului vine după înfrângerea de luni aseară, cu Universitatea Cluj.
După meci, Gigi Becali l-a "invitat" pe Nicolae Dică să demisioneze.
"Eu nu îl dau afară. Dacă el crede că vrea să plece, eu sunt de acord! De data asta nu îl mai țin. Eu ce răbdare să mai am? Nu vreau să fac rău oamenilor, nu vreau să dau eu oamenii afară, să îi supăr, dar nu am ce face.
Trebuie să spun adevărul, să mă ușurez. Îi supăr familia, copiii. Dar îi spun de atât de mult timp că vreau posesie. Uite la Hagi ce face, vezi acolo. Gică mi-a zis că îi antrenează cu mingea până vomită. Noi facem static...”, a declarat Becali, conform GSP.
"E chestiune de antrenor! Poate să se supere. Cum adică, să uite jucătorii fotbalul? Nu ai nicio tactică, nicio noimă. Eu nu înțeleg. E doar vina antrenorului. Până acum n-am zis, dar nu au cum să uite toți fotbalul. Se supără, nu se supără... e om bun, dar degeaba. Cum să uiți fotbalul? Aș putea să mă iau de jucători. Dar știți de ce nu o fac? Pentru că nu sunt doar 2-3, echipa nu leagă pase. Eu zic de 5-6 meciuri că nu avem viitor.
Și CS Mioveni mai leagă 5 pase, noi nici atât. Vă dați seama? Noi puteam câștiga și azi din valoarea individuală, dacă nu făcea Șut greșeala aia. Dar nu ai cum să joci așa! Ne bate Rapid acum, ne dă 5! Uite, așa, cu ce jucători au ei pe acolo.
Am dat pe Miculescu 1,7 milioane, dar nu văd nimic. Nu pot să îmi dau seama ce se întâmplă. E din ce în ce mai rău. Cum să joci cu un om în plus și să dai minge lungă? A uitat Olaru fotbalul? E băiat serios, nu poți să zici că nu se antrenează bine!”, a spus Gigi Becali la Prima Sport. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu