Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seară, la Sinaia, că sancţiunea aplicată deputatului Cătălin Rădulescu nu este una "blândă" şi că, dacă în cele şase luni de suspendare "mai face aşa ceva", probabil măsura va fi una "finală".
"Suspendarea, practic pierderea calităţii de membru din PSD pentru şase luni, nu este o sancţiune blândă. (...) Eu sper ca în această perioadă, şi chiar cu sinceritate spun, colegul nostru să înţeleagă că nu poate să nu respecte rigorile partidului, atât în comportament, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea. Afirmaţia lui a fost o afirmaţie foarte gravă. (...) Dacă în aceste şase luni de zile mai face aşa ceva, atunci probabil că va fi măsura finală", a spus Dragnea într-o conferinţă de presă.
Acesta a arătat că Rădulescu "are un fond bun, e un membru de partid bun şi munceşte pentru partid".
În 20 martie, deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat că se autosuspendă din PSD până la clarificarea tuturor aspectelor legate de declaraţiile pe care le-a făcut în spaţiul public.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu