Tribunalul Giurgiu dezbate joi cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, 'este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă - atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite'.
Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus 'la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie'.
De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24 şi 'în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2'. În plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigaţii de specialitate şi tratament adecvat, deşi penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecţiunile de care suferea.
Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai. În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că 'instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare'.
În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.
Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu. La Tribunalul Giurgiu dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii. Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.
Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News