Liviu Dragnea, despre Florin Cîțu-premier: Nu au altă altă variantă. Au investit prea mult

Liviu Dragnea susține că singura soluție în PNL este Florin Cîțu.

Liviu Dragnea a oferit un interviu pentru Realitatea Plus de la el de acasă, în timp ce făcea cafea. Acesta a povestit că a băut pentru prima dată cafea în ianuarie 2020, în penitenciarul de la Rahova, iar de atunci își păstrează această tradiție în fiecare zi. A adoptat o pisică din închisoare, de care are grijă și acum muncește ca inginer. Pe lângă toate acestea, Liviu Dragnea rămâne a fi foarte interesat de situația politică din țară. El a spus că urmărește cu atenție știrile despre tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă. Întrebat de Marinela Mititelu despre faptul că PNL insistă să îl propună din nou ca premier pe Florin Cîțu, Liviu Dragnea a spus că premierul demis prin moțiune de cenzură este singura soluție în PNL.

"Nu au altă variantă. Au investit foarte mult în războiul intern ca să-l scoată președinte și nu au cum să vină cu altă variantă la Iohannis, după părerea mea. Nu spun că e bine sau rău, spun doar că, politic vorbind, nu există altă variantă. (...) Nu știu ce va face președintele. Este într-o situație foarte încurcată președintele Iohannis. Toate partidele sunt într-o situație foarte încurcată pentru că fiecare a ieșit cu niște declarații ultimative și foarte radicale și acum suntem într-o situație în care toate partidele sunt încurcate, dar fiecare își urmărește obiectivul electoral și cel mai încurcat este Iohannis, care nu poate fi extras din această criză.

Dragnea, despre Iohannis: A tras nepermis de timp

După părerea mea, a tras nepermis de timp. Nu poți să nu nu spui că situația în România nu este gravă. Chiar este gravă, cu rata de infectare foarte mare. Oamenii ăștia nu se gândesc deloc să aducă tratamente pentru cei bolnavi de COVID, nu numai noi vaccinuri. Prețul la energie a luat-o razna. Vine iarna, deci spui că este o situație foarte gravă, dar spui că hai să mai stăm o săptămână. Nu este în regulă. Eu cred că și-a luat timpul ăsta ca să aibă posibilitatea să discute mai mult, PSD-ul, USR-ul, PNL-ul.", a declarat Liviu Dragnea într-un interviu pentru Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel