Liviu Dragnea, după înregistrarea cu Sebastian Ghiță: Mă pune pe gânduri serios

România TV a transmis astăzi o înregistrare cu Sebastian Ghiță, dispărut de o săptămână. 

Sebastian Ghiță a afirmat că s-au făcut presiuni asupra sa să facă denunțuri împotriva lui Liviu Dragnea. 

”Nu le iau în râs, nu sunt singurele informații de acest gen care au ajuns la mine. Am primit informații de la oamenii cu care nu am vorbit în viaâa mea sau nici măcar nu auzisem de ei că li s-au cerut informații despre mine. Această declarație asumată a lui Sebi Ghiță mă pune pe gânduri serios și ar trebui să ne pună pe gânduri serios. Nu mi-e teamă. Presiuni directe nu au existat” a afirmat Liviu Dragnea. 

[citeste si]

”Mi s-a spus că dacă ştiu ceva despre familia domnului Dragnea, oameni pe care îi cunosc de 15 ani de zile, atunci răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele, îmi vor lăsa mie familia în pace. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA, la fel cum au dus-o pe mama lui Victor Ponta, că îi vor aresta pe frate, prieteni şi că am să mă întâlnesc cu toţi la închisoare. Iar preţul era un denunţ împotriva lui Dragnea, ca să fie blocat să devină prim-ministru” a afirmat Sebastian Ghiță. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel