Liviu Dragnea explică scopul alianței PSD-PPDD

Vicepremierul Liviu Dragnea a explicat, duminică seară, în cadrul emisiunii „Actualitatea Românească” de la postul B1 TV, care este scopul constituirii unei alianțe PSD-PPDD.

„Suntem în situația în care, după ce Crin Antonescu a ieșit din USL, acum urmașii lui au hotărât să mute practic majoritățile din județe, înșelând voturile cetățenilor din 2012, aducându-i în guvernarea locală pe cei care au fost sancționați de cetățeni în alegerile locale, respectiv pe cei din PDL. Încercăm cu PPDD să păstrăm la nivel județean majoritățile, acolo unde putem, pentru că vrem să ducem la capăt proiectele pe care le-am promis oamenilor în alegerile locale cu cei din PNL", a spus Liviu Dragnea, vicepremier și președinte executiv al PSD.

„Pe de altă parte, noi am dat curs acestor discuții tot în sensul de a încerca să constituim o alianță anti-Băsescu, pentru că alianța pro-Băsescu este deja constituită (PDL-PNL), pentru ca un eventual câștigător de dreapta la prezidențiale să-l numească pe Băsescu premier. (...) Îmi pare rău că el își termină mandatul, dar el vrea în continuare un candidat care să-l pună premier după 16 noiembrie", a arătat vicepremierul, care a arătat că nu este vorba de o apropiere de PPDD, ci de discuții politice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel