Liviu Dragnea, mesaj de Ziua Armatei Române

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei.

Iată mesajul transmis de către Liviu Dragnea: 

"25 octombrie are o semnificație importantă în istoria poporului român, este ziua în care îi onorăm pe militarii români, cei care și-au dedicat viața pentru apărarea valorilor, integrității și identității naționale. 
Anul acesta marcăm un secol de existență a României moderne, fapt care nu ar fi fost posibil fără sacrificiul, curajul, dragostea de țară și profesionalismul militarilor români care s-au luptat și s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru suveranitatea, independenţa şi unitatea statului român.

Cei care au purtat şi poartă haina militară sunt adevărate exemple pentru întreaga societate, iar participarea militarilor români la misiuni în afara graniţelor, sub egida ONU, NATO sau a Uniunii Europene, contribuie esențial la prestigiul României în lume. 

Cadrele militare demonstrează zilnic că România este un stat puternic care își îndeplinește angajamentele de securitate în regiune și un partener de încredere pentru aliații noștri. 

Felicitări tuturor celor care astăzi reprezintă Armata României, își fac datoria cu profesionalism și dăruire și ne reprezintă cu demnitate și onoare în teatrele de operații! 

La multi ani, rezerviști si veterani de război!

La multi ani, militari ai Armatei României!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel