Liviu Dragnea, mesaj pentru întreaga clasă politică: Nu putem să mai mergem ca până acum

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri seară, la Constanța, că săptămâna aceasta s-a dovedit, în cadrul consultărilor cu partidele parlamentare pe proiectul noului cod fiscal, că PSD poate să promoveze niște idei despre un alt climat politic. De asemenea, Dragnea și-a exprimat dorința de a strânge toate forțele politice în jurul unui proiect de țară peren, apreciind că nu se mai poate merge ca până acum, când, după fiecare ciclu electoral, cei care vin la putere schimbă tot ce s-a făcut înainte.

"Eu cred că în această săptămână, când reprezentanții tuturor partidelor parlamentare au stat la masă pentru a discuta și a decide asupra noului cod fiscal, am dovedit că poate să existe și un alt alt mod de a face politică, unul bazat pe dialog și nu pe hărțuială de dragul hărțuielii sau pe conflicte. A fost o săptămână foarte grea, dar în urma căreia vom da țării un cod fiscal ce va contribui la bunăstarea țării și la repornirea motoarele economice din zona privată și noi putem spune că prima dată, în turbulența acestor 25 de ani de la Revoluție, în jurul unui proiect de importanță națională, un proiect fiscal benefic țării, au putut lucra împreună, gândi împreună și sta la masă împreună toate partidele parlamentare. Am obținut astfel o înțelegere care are la bază un pact unanim al forțelor politice", a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres.

Liviu Dragnea: PSD ar putea să dea un prim-ministru femeie

Potrivit președintelui interimar al PSD, acesta a fost un moment important pentru a înțelege toți că e nevoie de un alt fel de a face politică.

"Eu văd aici un moment important și pentru PSD, dar mai ales pentru a înțelege toți că avem nevoie de un alt mod de a face politică. Gândiți-vă la cei zece ani care au trecut, sfâșiați de conflicte și hărțuieli permanente, în care s-au frânt destine și țara a pierdut oportunități. Cum ar fi fost Guvernul lui Victor Ponta dacă ar fi fost un climat bazat pe dialog politic? Climatul conflictual nu a folosit nimănui. Poate doar celor care nu iubesc această țară. Au fost momente și oportunități ratate. Victor Ponta a preluat economia României de la minus și împreună cu echipele guvernamentale a dus țara la creștere economică de 3%. Acum zic că trebuie să avem ambiția ca România să se gândească la o creștere economică constantă de 5 — 7% pentru a recupera decalajul față de statele europene dezvoltate. De aceea vreau să promovăm ideea unei păci politice eficiente, a unui armistițiu politic pe termen lung, pentru dezvoltarea eficientă și strategică a țării în următorii 20-30 de ani. Vreau să strângem toate forțele politice în jurul unui proiect de țară peren. Nu putem să mai mergem ca până acum când după fiecare ciclu electoral, cei care vin la putere schimbă tot ce s-a făcut înainte", a mai spus liderul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel