Liviu Dragnea a făcut primele precizări în scandalul cu Valeriu Zgonea. El spune că președintele-executiv nu i-a cerut demisia în ședința de vineri de la PSD, ci i-a cerut-o doar pe Facebook. În urma postării de astăzi a lui Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea îi îndeamnă pe liderii PSD să se abțină de la comentarii.
Liviu Dragnea a spus că Valeriu Zgonea nu i-a cerut demisia vineri la partid.
"În discuția pe care am avut-o cu toții, vineri, Vali Zgonea a cerut la un moment dat să nu luăm o decizie atunci, să mai amânăm, a generat niște reacții împotriva lui destul de puternice (...). Ceea ce e cel mai rău din punctul meu de vedere este că Vali Zgonea a început să fie perceput că are o agendă nu neapărat aceeași cu agenda partidului. Am văzut ce a scris pe Facebook, eu nu am făcut niciodată asemenea gesturi, să am puncte de vedere despre un coleg să le exprim public", a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.
Președintele PSD a adăugat că Valeriu Zgonea "nu mi-a cerut demisia la acea întâlnire, a cerut-o pe Facebook".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu