Liviu Dragnea: Partidul s-a înființat. Se numește Alianța pentru Patrie/ Ce AVERE are: Am muncit de mi-au sărit capacele!

Liviu Dragnea a vorbit pentru prima dată după liberare. 

Liviu Dragnea a părăsit Penitenciarul Rahova în 15 iulie 2021. El acuza atunci ”M-au vândut!” și mărturisea că ”lipsa libertății e cel mai greu de suportat”. Cât despre revenirea în politică, afirma: ”În politică voi intra dacă o să găsesc răspunsul la două întrebări: dacă mai am cu cine și dacă mai am pentru cine.”

Vezi aici mai mult: Liviu Dragnea, prima declarație după liberare: M-au VÂNDUT

În seara aceasta, la Realitatea Plus, Liviu Dragnea va avea prima apariție televizată, după acel moment, al liberării. DCNews va transmite principalele declarații, rămâneți alături de noi. 

Iată principalele declarații făcute de Liviu Dragnea, la Realitatea Plus: 

- Am o senzație ciudată, sunt aproape doi ani și jumătate de când n-am mai fost într-un studio și trebuie să ne decidem dacă ne prefacem că acum ne cunoaștem și să ne domnim. Suntem prieteni de familie. (Nicio clipă n-am negat relația de prietenie cu dvs, lucru fără legătură cu ce fac eu aici - a spus Anca Alexandrescu, realizator Realitatea Plus). Nu te supăra, și când lucrai cu mine, nu mă menajai, ne-am ciondănit. În unele situații aveai dreptate. (Ați vrut să mă dați afară de mai multe ori - Anca Alexandrescu, realizator Realitatea Plus). Erai greu de înlocuit. 

- În penitenciar a fost ca-n iad. Sistemul penitenciar din România e gândit greșit. (...) Aproape fiecare din cei care trec prin închisorile din România sunt tentați să repete ce-au făcut și unii sunt tentați să facă mai rău, din cauza modului în care sunt tratați în penitenciarele din România. (...) Eu am avut un regim preferențial negativ, în special după discuția cu tine prin sistemul penitenciar (n.r. cu Anca Alexandrescu). A doua zi după acea convorbire, au venit trei tineri de la ANP ca să-mi ia o declarație și să explic de ce am vorbit politică în acea convorbire. I-am rugat să-mi spună cine sunt, n-au vrut. Am zis că da, nu puteam să-i vorbesc de bine pe cei de la Putere, în frunte cu Iohannis, în toate discuțiile mele telefonice. M-au întrebat de ce am vorbit de Iohannis. Pe lege și pe regulament, nu aveau de ce să reacționeze. 

- Nouă luni am stat la izolare, închis într-o celulă. Ieșeam de câteva ori, după ce apunea soarele. (...) Cele nouă luni nu mai pot fi întoarse, ci reparate parțial. 

- Dacă nu eram scos de la muncă, în februarie eram liber. Mi s-a transmis că nu trebuia să ies atunci, pentru că putea fi o scânteie care coagula multă agitație. 

- Am vorbit mult în dezacord la penitenciar, ca să pot relaționa. ”Acolo e niște chestii care depinde de niște probleme” e afirmația care-i place foarte mult unui prieten. Fraza asta cuprinde absolut tot. 

(...) 

- Toată lumea asistă la circul PNL, USR, PSD. Românii nu sunt nicăieri aici, România nu o va duce mai bine dacă va câștiga Orban sau Cîțu. 

(...) 

- Am auzit invenții că am fost condamnat că am furat zeci de milioane de euro de la copii. Am fost condamnat că n-am știut că două angajate din 5.000 de angajați nu veneau la muncă. 

- În dosarul referendumului, am fost condamnat că aș fi instigat militanții PSD să meargă să studieze listele electorale permanente, care erau publice, și prin asta i-aș fi putut determina să vadă adresele votanților și să meargă la votanți și să influențeze votul. (...) Motivarea instanței e foarte mare, iar pasajele scoase denaturează. (...) În legea partidelor, e un articol care într-un fel obligă partidele să îndemne oamenii să meargă la vot, ca dovadă de civism. Era infracțiune să împiedici lumea să meargă la vot. Nu că m-am considerat nevinovat, sunt nevinovat. 

- Eram răul mondial și se spunea că dacă dispar eu, va fi numai bine, dar toate măsurile luate pentru bunăstarea românilor au fost tăiate, plafonarea prețurilor la energie și la gaze, puse de mine în OUG, au fost anulate, iar asta nu se rezolvă cu subvenție, pentru că prețurile alea se duc în alte prețuri de consum. Ca o coincidență, după ce am ajuns acolo, a început să fie rău. N-am cum să nu mă gândesc că a fost o decizie politică. 

(...) 

-  Având informații și conștiința faptului că sunt nevinovat, vrând-nevrând m-am gândit că a fost dosar politic. Apropo, nu sunt supărat pe niciun judecător care m-a condamnat, nu știu ce aș fi făcut în locul lor, în fața presiunilor. Concluzia mea e că problema nu sunt judecătorii sau procurorii, ci structura ocultă. 

(...)

- La masă cu statul paralel stă toată lumea, pentru că sunt infiltrați peste tot.  (...) Gigi Becali enerva foarte mult pentru că devenise foarte popular. (...) Marian Vanghelie spunea lucruri din interior despre ei, enerva foarte tare. (...)

- Nu Traian Băsescu coordona statul paralel, ci Coldea! Îl consider malefic și nu e prost deloc și-l anunț că o să mai vorbesc despre el. Lui Traian Băsescu i s-au luat fratele, prietena foarte bună, Elena Udrea, fiica... 

(...) 

- Au apărut hypermaketuri și-n închisori. Cu două săptămâni înainte să plec, unul franțuzesc. Cred că s-au dus și au zis: Dom`ne, știți că mai aveți magazine românești în închisori? (...) În 2017 și 2018, am avut cea mai mare producție la porumb și floarea soarelui. Supărare? Supărare! Acum înțeleg de ce nu s-a vrut implementarea proiectelor mele. 

(...)

- La ora asta, România are cel mai negru statut: e țara nimănui. 

(...)

Atac la Dăncilă

- OUG 114 a fost făcută de Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici și de mine. Premierul... care premier? Viorica Dăncilă a fost de acord... la final. N-a depășit-o funcția de premier pe Viorica Dăncilă, că a ținut de ea, n-a depășit-o că era prea puțin. Doamna Viorica Dăncilă n-a blocat nicio măsură din program, ceea ce a făcut ca programul de guvernare să continue. 

Noul PARTID susținut de Dragnea: Alianța pentru Patrie

- S-a discutat foarte mult și primii care au spus că mi-am făcut partid au fost cei de la noul PSD. Prin octombrie am avut o discuție cu Codrin, care a venit des la mine și m-a ajutat enorm, și mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariția unui nou partid. Am zis că sunt de acord și-l voi sprijini cu toate experiența mea să se întâmple acest partid și am găsit mai mulți prieteni de-ai lui, patru oameni obișnuiți, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca să se blocheze. Partidul s-a înființat. Se numește Alianța pentru Patrie. Acum cred că lansează site-ul partidul, e făcută o aplicație pentru cei care vor să se înscrie, e un partid la început. S-a născut din lacrimi, suferință, deznădejde. (...) Acest partid nu e făcut degeaba. Unii spun că n-am voie să ocup o funcție într-un partid, eu pentru partidul ăsta voi face foarte multe lucruri. Am vorbit cu doamna avocat Flavia Teodosiu pentru a lămuri în instanță dacă am acest drept. Am depășit de mult ideea de teamă, în 2016, când lucrând la programul de guvernare și având acces la informații economice și acces la nenorocirile făcute de această putere ocultă, am spus că voi face tot ce pot ca să se dezvolte România și ca să putem destructura... această structură. Am făcut multe greșeli... de abordare, în numiri, toată lumea greșește, să zicem că am făcut eu cele mai multe greșeli. Partidul va înființa, prin decizia celor patru membri fondatori, un comitet de inițiativă, care să înceapă să construiască. E legal, e înregistrat, a ieșit fără să facă multe valuri. 

- Acest partid nu s-a născut pentru mine. Nu mi-am înființat partid. Eu îl sprijin. 

Averea lui Dragnea verificată până-n dec. 2020 în România, Brazilia și SUA

- Am avut două cercetări din partea ANI în ceea ce privește așa-zisa avere, eu având declarația de avere începând cu 1996. În perioada 2009-2012, am fost cercetat pe avere, incompatibilitate, conflict de interese. Au fost nevoiți să claseze lucrarea. În 2017, o persoană fizică a sesizat ANI, cred că era un deputat USR, dacă nu greșesc. Au verificat 3 ani, până-n 2020. Am primit acest document în dec. 2020. Se vorbește de analize din 1991. Au verificat în țară tot ce se putea verifica, nu numai ANI. Au verificat și afară și au și scris că autoritățile braziliene nu au informații, nu au găsit dețineri ale mele sau ale interpușilor. Au mai spus că au cerut și-n SUA. În final, se clasează. (...) Din ce cred eu, unul care face 1 mil. în România nu poate să-l ascundă. Am hotelul de la Turnu Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele. N-am fost toată viața bugetar, în 1990 am fost prima inițiativă privată din sudul României, asociație cu scop lucrativ. În `96, când am devenit prefect, aveam un complex hotelier, trei restaurante, dintre care cel mai mare din județ, două centre en gros, trei magazine, aveam terenuri intravilane, aveam clădiri. De la 20 și ceva de ani am muncit de mi-au sărit capacele. Ce-am avut ca terenuri, o mare parte le-am vândut ca să pot face la Alexandria un loc în care pot să stea copiii mei. Trăiesc din două treimi din salariu, pe restul fiind pus sechestru. Nu câștig foarte mult, dar cu ce câștigă Irina, cu ce mă ma ajută copiii, nu mor de foame, mai ales de unde am venit, oricum mănânc mai mult. 

Noile dosare

- Pe bani publici, n-am fost în nicio vacanță, veste proastă pentru unii. N-am fost în Bali niciodată, n-am fost în Republica Dominicană, în Punta Cana sau Bora Bora. N-am fost în acele locuri în care se pomenește în acea știre. N-am folosit bani de la partid pentru a merge în vacanță cu Irina, nici bani publici. 

- Mergeam la Bruxelles la mai multe întâlniri oficiale, am făcut greșeala să merg în vizite oficiale, pentru asta ar trebui să-mi se dea pe viață. Am fost și-n Israel. 

- În niciun dosar (vizita Trump, Tel Drum) nu există vreo probă care să mă incrimineze. Nu știu de ce există dosarul Trump, am de gând să-l abordez foarte serios. 

Dragnea cere AMNISTIE

- În România sunt enorm de multe dosare care zac acum, pentru tot felul de categorii sociale, multe. Această țară are nevoie de două acțiuni foarte importante: amnistia, cu excepțiile tradiționale (violențe, crime, droguri s.a.m.d.), și amnistie fiscală. Nu putem spera că mediul de afaceri, că firmele românești au o șansă să mai reziste dacă ele merg în rucsac cu tot felul de interpretări. (...) Nu vor mai putea amenința, șantaja pe nimeni, în momentul ăla vom ști că nimeni nu va mai fi șantajat de nimeni. 

El a mai spus despre Tudose și Georgian Pop că se află sub influența statului paralel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel