Liviu Dreagnea a spus în cadrul unei conferinţe de presă din Botoşani că Ludovic Orban nu ştie despre ce vorbeşte, referindu-se la faptul că preşedintele PNL a spus reprezentanţii PSD au permis perpetuarea dublului standard la produsele care se vând în Uniunea Europeană, trădând interesele consumatorilor români.
"Am auzit prostiile spuse de Orban, care nici măcar nu ştie ce vorbeşte. A încercat să mintă ca de obicei despre ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European. La iniţiativa doamnei Grapini s-a realizat o dezbatere pe dublul standard. La iniţitiva doamnei s-a finalizat şi raportul care dă posibilitatea statelor membre să poată interveni cu autorităţile naţionale să identifice astfel de cazuri", a spus Liviu Dragnea la conferiţa de presă de la Botoşani.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Craiova, că reprezentanţii PSD au permis perpetuarea dublului standard la produsele care se vând în Uniunea Europeană, trădând interesele consumatorilor români.
"În Parlamentul European a fost în dezbatere directiva de combatere a dublului standard privitor la produsele care se vând în Uniunea Europeană. PNL a votat împotriva acestei directive şi considerăm că Guvernul României, reprezentat în cadrul negocierilor tripartite la nivelul Consiliului Uniunii Europene, care trebuia condus de ministrul Bădălău pentru că România deţine preşedinţia (cel care s-a făcut de râs la audierile din comisia PE) practic a trădat interesele consumatorilor români permiţând adoptarea unui text în cadrul acestei directive care permite perpetuarea dublului standard, lăsând portiţe legale pentru producătorii care folosesc produse inferioare sub aceeaşi marcă pe pieţe din Europa care au putere de cumpărare mai mică", a spus Orban, într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News