Astăzi este ultimul termen în procesul lui Liviu Dragnea de la Înalta Curte în ”Dosarul Bombonica”, în care președintele PSD a fost condamnat, pe fond, la 3 ani și șase luni cu executare, în urma contopirii cu pedeapsa cu suspendare din dosarul ”Referendumul”.
”Liviu Dragnea, achitat pentru fals intelectual, 3 ani și 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu, anulează suspendarea condiționată de 2 ani din dosarul "Referendumul", contopește pedepsele.” a fost decizia instanței din 21 iunie 2018, ce putea fi contestată la Completul de cinci judecători de la ÎCCJ. Procurorii cereau 7 ani de închisoare pentru liderul PSD, pe care-l acuză că pe vremea când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a aranjat să fie angajate la Protecţia Socială două membre PSD, care nu ar fi trecut niciodată pe la acel serviciu. Liviu Dragnea nu a recunoscut și astăzi este ultima luptă în instanță.
Deși astăzi este ultimul termen în procesul lui Liviu Dragnea, în ciuda presiunii puternice, judecătorii de la ÎCCJ, de la completul de cinci, ar putea decide să amâne decizia până după decizia CCR din 19 aprilie cu privire la Completele de trei. Liviu Dragnea a condamnat la fond de un complet de trei. Aceste complete ar putea ajunge în aceeași situație a celor de cinci, dacă așa va decide CCR, iar dosarele s-ar rejudeca la fond.
Avocata Ingrid Mocanu declara, vineri: ”De luni încolo, noi, juriștii, nu mai garantăm pentru libertatea lui Liviu Dragnea. Luni sunt dezbaterile, e posibil să rămână în pronunțare, e posibil să fie amânată pronunțarea, pentru a se depune concluzii scrise. E posibil să fie și o amânare, însă din cauza presiunii uriașe pusă pe acest complet, e posibil să fie și un refuz al completului pentru o amânare și să nu fie o amânare până la pronunțarea soluției de către CCR. Completul dlui Dragnea este format din cele mai bune judecătoare de la ÎCCJ, din punctul meu de vedere, și este un test de rezistență la stres, nu e probe juridice.”
Dacă ÎCCJ ia astăzi o decizie, este de așteptat ca judecătorii să rămână în pronunțare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu