Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, recuzarea judecătorului care soluţionează contestaţia la executare a pedepsei, formulată de fostul lider social-democrat.
UPDATE
Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, cererea lui Liviu Dragnea de recuzare a judecătorului care soluţionează contestaţia la executarea pedepsei în dosarul 'DGASPC Teleorman'.
Știrea inițială
Apărătorii au susţinut că judecătorul ar fi semnat o cerere adresată de Forumul Judecătorilor din România către Consiliul Superior al Magistraturii de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de două categorii de afirmaţii făcute de Liviu Dragnea 'într-o manifestaţie publică şi într-o emisiune politică'.
'Am văzut că aţi făcut o cerere de abţinere care s-a respins, dar noi facem cerere de recuzare. Este greu de conceput ca astăzi să consideraţi că opiniile sale sunt de actualitate şi că el crede că a fost condamnat ilegal. (...) Este vorba de opinia sa faţă de unele manifestări din justiţie. Cazul nostru vizează chiar cele criticate atunci de clientul nostru. (...) Acele afirmaţii vizau faptul că oamenii nevinovaţi trebuiau puşi în cătuşe şi că aceasta nu este justiţie', a declarat avocatul Liviu Popescu. Solicitarea fostului lider PSD urmează să fie soluţionată de un alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă repartizează contestaţia la un alt magistrat.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA. Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News