Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, alături de alte 74 de persoane, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul cu privire la fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Procurorul general Tiberiu Nițu a dispus, miercuri, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, care s-a ocupat de dosarul lui Dragnea. Dosarul a ajuns pe masa Laurei Codruța Kovesi.
"Am aflat de la Traian Băsescu că dosarul meu se află la Codruța Kovesi"
"Nu ştiu unde se află dosarul meu acum. Am aflat de la Traian Băsescu că dosarul meu se află la Codruţa Kovesi. (…) Acest dosar a fost început anul trecut în august. În el au fost iniţial patru procurori care între timp au ieşit din dosar, nu îmi dau seama de ce, iar dosarul a fost preluat de Lucian Papici", a declarat, duminică, Liviu Dragnea.
"Sută la sută este un dosar al poliției politice DNA"
“Sută la sută este un dosar al poliţiei politice DNA – Traian Băsescu, aşa cum s-a întâmplat în toate dosarele politice pe care le-a făcut, inclusiv mie, inclusiv primarului Mazăre, acest DNA politic. Acelaşi lucru îl face şi în cazul colegului meu de partid, Dragnea Liviu. Pentru că, dacă în alte speţe poţi să aştepţi decizia instanţei, în speţa asta a referendumului nu există un cetăţean responsabil în România să nu ştie care este adevărul. Cum adică nu am voie eu, ca partid, să militez ca militanţii şi simpatizanţii să iasă la vot, păi ăsta e rolul partidelor politice”, a declarat Nicuşor Constantinescu, președintele CJC, după aflarea veștii că dosarul lui Dragnea a ajuns pe masa lui Kovesi.
În 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului. A fost acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-a folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News