Liviu Dragnea, victorie la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Decizie favorabilă lui Liviu Dragnea, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Liviu Dragnea a obţinut, joi, la CJUE, rejudecarea cauzei sale prin care fostul șef PSD contesta raportul OLAF în baza căruia a fost întocmit dosarul "Tel Drum".

Decizia CJUE: "Anulează Ordonanța Tribunalului Uniunii Europene din 12 mai 2020, Dragnea vs Comisia, (T‑738/18, nepublicată, EU:T:2020:208), în măsura în care, prin această ordonanță, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de domnul Liviu Dragnea în anularea scrisorii Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) din 1 octombrie 2018, în măsura în care, prin această scrisoare, OLAF a refuzat să îi acorde accesul la documentele solicitate. în scrisoarea sa din 22 august 2018".

"Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene pentru a se pronunța asupra acestui cap al cererii în anulare", se mai arată în document.

***

În mai 2020, fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a pierdut procesul de la Tribunalul UE, în cadrul căruia a depus o plângere în legătură cu ancheta Tel Drum de la DNA, deschisă în urma unor cercetări OLAF.

După ce DNA a anunţat, în 2017, că Dragnea este pus sub acuzare în cauza Tel Drum, fostul lider PSD a făcut o serie de solicitări către OLAF, care i-au fost respinse. Ulterior, Dragnea s-a plâns Comisiei Europene cu privire la ancheta făcută de OLAF, însă răspunsul nu a fost favorabil.

Contestaţia la tribunalul UE, respinsă

Atunci, el a atacat acel răspuns şi a cerut Tribunalului UE să constate că a avut loc o încălcare a regulamentelor europene şi i-a fost afectat dreptul la apărare. El mai spune că nu i-a fost acordată prezumţia de nevinovăţie şi nici nu i-a fost permis accesul la documentele din ancheta OLAF.

Însă, decizia Tribunalului UE arată că dispoziţiile din regulament nu conferă dreptul persoanelor fizice, chiar dacă sunt vizate direct, să ceară OLAF să-şi cerceteze propria anchetă (care a stat la baza dosarului Tel Drum) pentru a verifica dacă au fost respectate regulamentele europene.

Judecătorii UE mai precizează că Dragnea nu poate susţine că refuzul OLAF de a deschide o investigaţie în privinţa unei anchete iniţiale în cazul Tel Drum i-a afectat drepturile, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel