Liviu Marian Pop, acuzații grave la adresa lui Daniel Funeriu

Daniel-Funeriu
Daniel-Funeriu

Senatorul Liviu Marian Pop  face acuzații grave la adresa lui Daniel Funeriu, pe tema scandalului de la liceul Dimitrie Bolintineanu.

Liviu Pop susține cp ”Daniel Funeriu continuă să dea declaraţii false jurnaliştilor”

”Prezent la Baia Mare, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a făcut declaraţii de presă cu referire la scandalul mitei de la Bacalaureat descoperită la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu” din capitală.

Printre altele, domnia sa a declarat: ”Banii colectaţi de la <Bolintineanu> erau strânși de un profesor care era consilier local PSD. Eu am atras atenţia asupra acestui fenomen şi toate intervenţiile politice pe care le vedeţi acum au ca unică miză restructurarea şi înflorirea reţelelor de colectare a banilor din educaţie cu destinaţia partid”, se arată într-un comunicat de presă al senatorului.

Senatorul Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei la rândul său, în replică, îi transmite lui Daniel Funeriu să le explice jurnaliştilor, şi în mod special românilor, câţi bani a trebuit să colecteze pentru Partidul Democrat Liberal pe vremea când ocupa postul de ministru al Educaţiei.

”Sunt convins că Daniel Funeriu a făcut declaraţiile respective în cunoştinţă de cauză. În momentul în care a subliniat că presupusele sume date de elevi profesorilor la Liceul <Dimitrie Bolintineanu>, caz care se cercetează în prezent, ajungeau la PSD, cu siguranţă îşi amintea cum funcţionau lucrurile pe vremea domniei sale în momentul în care a fost ministru. Altfel, nu îmi explic cum poate să facă astfel de declaraţii. Eu, personal, îmi doresc să aflu de ce nu a susţinut până în prezent examenul maturităţii, tocmai Bacalaureatul, comentat de dânsul. Voi susţine schimbarea modului de examinare a elevilor la finele clasei a XII-a. Un vice-campion balcanic la o disciplină sportivă trebuie să aibă posibilitatea de a avea o astfel de probă și la susţinerea Bacalaureatului. Poate atunci şi Daniel Funeriu ne va demonstra că este pregătit să îşi obţină diploma de <maturitate>. Bineînţeles, fără a fi nevoit să dea şpagă, indiferent dacă partidul din care face parte va avea sau nu nevoie de fonduri”, a conchis Liviu Marian Pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel