Liviu Negoiță va reabilita Curtea Colegiului Tehnic Mihai Bravu cu peste un milion de euro

liviu-foto
liviu-foto

Curtea Colegiului Tehnic Mihai Bravu, din Sectorul 3 al Capitalei, va fi amenajată cu peste un milion de euro, au declarat surse din  primăria edilului Liviu Negoiță pentru De Ce News.

Sursele ne-au spus că ar fi vorba de 5.447.540 de lei pe care Primăria Sectorului 3, condusă de democrat-liberalul Liviu Negoiţă, îi va da pe lucrări.

Aceleaşi surse au mai spus că, potrivit hotărârii Consiliului Local Sector 3, Primăria doreşte crearea unui acces auto şi pietonal nou din Calea Dudeşti pentru Grupul Şcolar “Mihai Bravu”; modernizarea aleilor şi trotuarelor existente; amenajarea spaţiilor verzi şi a pistei de alegare; mobilier urban; marcarea terenului de sport şi modernizarea acceselor şi repararea gardului existent.

Primăria nu confirmă, dar nici nu neagă suma

"Obiectivul de investiţii face parte din programul de modernizare a unităţilor de învăţământ, fiind cuprins în Hotărârea Consiliului Local al sectorului 3 nr. 189/22.12.2011 – privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferente unor obiective de investiţii la unităţile de învăţământ preuniversitar aflate în administrarea sectorului 3.

Orice proiect de investiţii are la bază un studiu de fezabilitate din care rezultă un deviz general.

În momentul de faţă resursele financiare necesare implementării proiectului nu sunt identificate. Din acest motiv procedura de contractare a serviciilor de construcţie nu poate fi demarată.", au spus repreyentanţii primăriei, contactaţi de DeCe News.

În ceea ce priveşte firma care va efectua lucrările, sursele n-au zis că cele mai multe şanse să câştige contractul este Delta ACM 93, deţinută de fratele deputatului PD-L Ştefan Pirpiliu. Despre Prilipiu se aude că este naşul de cununie al directorului Direcţiei pentru învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 3.

Citește și:

Comisia Europeană: “România a încălcat normele europene în materie de achiziţii publice”

Firmele care au primit 110 milioane de euro de la Liviu Negoiţă, scandalizând Comisia Europeană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel