Congres PSD. Liviu Pleşoianu, după validarea din CEx: Ar fi fost o revoltă greu de imaginat

Pleșoianu Liviu
Pleșoianu Liviu

Candidatura lui Liviu Pleşoianu la şefia PSD a fost validată de CEx, astfel că acesta poate să susţină un discurs în faţa membrilor de partid şi să încerce să îi convingă să îl susţină. În plus, Pleşoianu a declarat că, dacă nu ar fi fost validată candidatura sa, acest lucru ar fi stârnit revoltă în partid. 

Şi secretarul general va fi ales la Congres, nu prin CEx, aşa cum se pare că şi-ar fi dorit Viorica Dăncilă. 

"E o decizie la care, contrar tuturor spuselor din ultimele zile, eu mă aşteptam. Cum mă aşteptam ca CEx să nu blocheze funcţia de secretar general, pentru că toată lumea era conştientă că dacă ar fi blocat funcţia de secretar general şi dacă în cazul meu ar fi blocat candidatura, ar fi fost o revoltă pe care cu greu o mai puteau opri, post congres. Nu ştiu ce se va întâmpla la Congres, dar pe mine mă interesează ce am eu de transmis. Cert este că voi avea ocazia să vorbesc şi în felul acesta, vocea oamenilor care susţin partidul se va face auzită", a declarat Liviu Pleşoianu. 

Votul, la recomandările din teritoriu 

"Asta se întâmplă mereu, la fiecare partid, din orice ţară, nu numai la PSD. Dar până la urmă, omul care votează este el, cu el însuşi, şi atunci se poate întâmpla orice. Surprize au mai fost. Contează foarte mult cum vor rezona oamenii din sală cu discursul candidaţilor", a mai spus Pleşoianu. 

Ceilalţi candidaţi la funcţia de preşedinte al PSD sunt Şerban Nicolae, Ecaterina Andronescu şi Viorica Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel