Ministrul pentru dialog social, Liviu Pop a declarat, vineri, că aşteaptă "cu nerăbdare" la fel ca toți românii, ca președintele suspendat Traian Băsescu, să explice, după referendum, când va beneficia de mai mult timp liber, cine anume i-a plătit bursa din Norvegia.
Liviu Pop a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USL Bistriţa-Năsăud, că se va ocupa "în mod special", după data de 29 iulie, de clarificarea modului în care preşedintele suspendat Traian Băsescu a efectuat masterul de trei luni în Norvegia, la Academia Maritimă, având în vedere faptul că deși a declarat ca studiile au fost făcute la zi, el a fost plătit și ca parlamentar, scrie Agerpres.
"Ceea ce eu aştept cu nerăbdare, şi ştiţi lucrul acesta de aproximativ trei săptămâni, este situaţia studiilor din Norvegia, de la academie. Sper ca de luni, împreună cu domnul preşedinte, care va fi mult mai liber, să descopere toţi românii cine a plătit bursa domniei sale în Norvegia, dacă a fost la studii trei luni în Norvegia, cum a votat în Parlamentul României, unde are prezenţele asigurate, şi poate ne explică şi cum un bugetar, în 22 de ani de activitate, a ajuns la o avere aşa de impresionantă", a delarat Liviu Pop la Bistrița-Năsăud.
Considerând că într-un stat de drept, președintele ar trebui să clarifice această nelămurire, ministrul pentru dialog social promite că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va ocupa "în mod special", pentru a afla mai multe detalii în legătură cu acest aspect.
"Eu cred că explicaţia trebuie să o dea în primul rând preşedintele României. De bun simţ într-un stat de drept, preşedintele ar trebui să dea explicaţii pe chestiunea aceasta. Dar nicio problemă, nu va da explicaţii, eu o să mă ocup în mod special de acest aspect, pentru că am văzut că mă iubeşte preşedintele, atunci când am pomenit de chestiunea din Norvegia, şi, indiferent de răspuns, sper să îl avem cât mai repede. Dar cred că e o chestiune pe care o vom avea foarte, foarte repede după ziua de duminică", a mai spus ministrul.
Chiar dacă, în prezent, nu are informații despre studiile lui Traian Băsescu în Norvegia, Liviu Pop nu înțelege cum președintele suspendat a fost plătit ca parlamentar în acea perioadă, deși masterul a fost făcut la zi.
"Eu am o întrebare de bun simţ pentru preşedintele României. Trei luni de zile, a declarat dânsul după ce l-am întrebat de aceste zile, a spus că a făcut un master de trei luni de zile la zi, prezent acolo. Dânsul era parlamentar în Parlamentul României. În cele trei luni de zile a fost plătit şi de statul norvegian sau de cine a fost plătit acolo, şi de români? Unde a fost prezenţa dânsului? E simplu. Deci asta e nelămurirea mea", a explicat Pop de ce are anumite semne de întebare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News