Liviu Pop, în Guvernul Dăncilă. "SUSȚINERE MASIVĂ". Cine a inițiat, de fapt, petiția

Liviu Pop
Liviu Pop

După ce s-a vorbit despre eliminarea lui Liviu Pop din Guvern, a fost demarată o petiție pentru păstrarea acestuia în Executiv.

Petiția a fost demarată de "profesorii învăţământului preuniversitar", fără a spune cine anume, fiind greu de crezut totuși că este susținut în unanimitate. Precizăm că prima persoană care a semnat este Raluca Andrada Simu, fost consilier parlamentar la cabinet senator Liviu Pop, Maramureș. În prezent, ea este consilier de ministru în cadrul Ministerului Educației. Până la această oră s-au strâns circa 500 de semnături în circa 48 de ore.

(w670)

"Liviu Marian Pop trebuie să rămână ministrul Educației Naționale pentru că este persoana care a abordat coerent și unitar toate problemele și lacunele educației preuniversitare.

Când într-un sistem lucrurile se schimbă în bine, nu înlocuiești autorul schimbării!

Poate că ministrul Liviu Marian Pop nu a fost nici cel mai bun PR-ist din Guvern și cert a utilizat regionalisme fonetice cu sonorități buclucașe, ba a făcut și câteva greșeli de exprimare, dar atunci când a fost numit Ministru al Educației, Pop nu a fost selectat nici pe competențe oratorice, nici pe competențe de bun purtător de cuvant, ci pe competențe reale, probate de o carieră de-o viață în învățământul preuniversitar.

Și este primul ministru al Educației care cunoaște această parte a sistemul românesc de educație. Poate și de aceea, dacă în mediul universitar, post-universitar și doctoral din Romania, ultimii 28 de ani au adus progrese, în învățământul preuniversitar, acest sistem a dezvoltat caracatițe ce au generat hoție, impostură, birocrație.

Liviu Marian Pop a demarat schimbarea în bine a sistemului preuniversitar, eliminind prin reformă structurile de tip caracatiță și punând stavile serioase hoției, imposturii și birocrației!

Mafia manualelor, a auxiliarelor și a rechizitelor aferente a fost practic demontată prin Proiectul Editurii Didactice și Pedagogice S.A., ca instituție de interes național. Sistemul, fiind astăzi în primejdie de moarte, cere vocal înlocuirea ministrului Educației. Și, de multe ori din păcate, o face prin gura unor dascăli numiți generic „antrenori de genii". Or acei profesori au privilegiul de a lucra cu o elită de 1-2% dintre copiii României, copii pentru care oricând vor putea fi procurate materiale didactice aparte, fără însă a mai îmbogăți caracatița editurilor căpușă.

Plin proces de transformare în bine a învățământului preuniversitar

Reforma însă trebuie să înceapă și de la cadrele didactice, de la metodologia de predare, de la o abordare mai pragmatică a învățământului, dinspre cunoștințe către abilități și competențe. Dar rezistența la schimbare face, și aici, ca sistemul, speriat și scos din propria-i zonă de confort, să încerce înlocuirea celui care a demarat schimbarea.

Iată de ce Liviu Marian Pop nu doar că nu trebuie înlocuit acum, în plin proces de transformare în bine a învățământului preuniversitar, dar este de dorit ca tocmai oamenii cu dorințe de schimbare în bine din interiorul sistemului preuniversitar să explice alături de reprezentanții Ministerului care sunt atuurile aduse de faptul că, în sfarșit, un fost profesor de liceu, un fost lider sindical din acestă ramură, un om cu mulți ani de experiență aici, să fie în continuare Ministru.

• Este primul ministru din România postdecembrista care provine din sistemul preuniversitar, înțelegându-i complexitatea (raportul nr elevi/nr studenți fiind de 6 la 1);

• singurul ministru care a avut curajul să înfrunte baronii manualelor și a construit Proiectul Editurii Didactice și Pedagogice S.A. ca instituție de interes național;

• singurul ministru care a reglementat ca începând cu noul an școlar discriminarea minorităților naționale și a cultelor religioase să înceteze;

• primul ministru care a înțeles importanța utilizării resurselor educaționale deschise și luptă pentru promovarea acestora;

• primul ministru care a înțeles necesitatea validării materialelor auxiliare prin grupuri de experți înainte ca acestea să intre în circuit;


• primul ministru care a reușit să dubleze numarul de clase pentru învățămant dual;

• primul ministru care în aceste 6 luni de mandat a demarat următoarele proiecte:

• noi planuri cadru și programe pentru liceu și revizuirea celor existente pentru învățământul primar și gimnazial;

• implementarea Legii Manualului Școlar ca bun de interes public;

[citeste si]


• implementarea proiectului privind formarea a 55.000 de cadre didactice;

• dubla specializare pentru profesori;

• cadrul de organizare, funcționare și pregătirea cadrelor didactice pentru educația timpurie;

• revitalizarea Centrelor de Excelență (realizate împreună cu Guvernul Japoniei);

• colaborarea cu administrațiile locale în scopul finalizării investițiilor în unitățile școlare și construcția celor 2.500 de creșe și grădinițe;

• elaborarea Proiectului Legii Educației Naționale (LEN), pe care Guvernul României îl va înainta Parlamentului, în septembrie 2018", se arată în textul petiției.

Ministrul Liviu Pop, înlocuit din Guvern

Surse politice bine informate au declarat în exclusivitate pentru DC News că portofoliul Educației va fi alocat Moldovei. Prima opțiune în acest sens este Huncă Mihaela, fost inspector școlar general.

În primul an de mandat, deputatul PSD Mihaela Huncă a inițiat proiecte legislative și a făcut demersuri pentru promovarea sportului de masă, stimularea olimpicilor, dezvoltarea centrelor de excelență pentru pregătirea elevilor și integrarea absolvenților pe piața muncii.

La un an de la preluarea mandatului de parlamentar al județului Botoșani, deputatul social-democrat Mihaela Huncă a inițiat, alături de colegii săi, 44 de propuneri legislative, a susținut 30 de declarații politice, a adresat ministerelor și autorităților centrale 52 de întrebări și interpelări și a avut 33 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel