Liviu Teodorescu, una din cele mai bune voci masculine din România, revine în atenția fanilor cu proiectul muzical #LiTemoments pe care l-a lansat în urmă cu un an, dar pe care îl continuă anul acesta cu trei momente noi.
Prima piesă cu care Liviu a dat startul sezonului doi, #LiTEmoments se numește „Toate momentele” și expune un episod destul de dificil din viața sa personală. „Prima piesă de pe LiTEmoments are o poveste destul de personală. Am scris-o în memoria bunicii și a unchiului meu, care s-au stins anul trecut și care mi-au lăsat un gol mare în suflet. Este una din piesele care s-au scris singure dintr-o nevoie, nu îmi pot asuma compoziția, deși mâna mea a scris versurile și gura mea a cântat linia. A doua piesă merge în cu totul alt plan și este despre relațiile toxice sau dependența pe care uneori o dezvoltăm pentru oamenii din viața noastră. Poate fi interpretată ca o piesă de dragoste sau ca o piesă despre orice fel de relație interumană. «Să nu te prind la ușa mea», așa începe refrenul, și cred că e destul de sugestiv. A treia piesă este despre faptul că, în iubire, ca în orice altceva, destinul se schimbă în funcție de noi. Noi facem destinul, nu el pe noi, asta e ideea piesei «Scris în stele»”, a spus Liviu.
Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise și compuse de Liviu în studioul sau Lite Music, iar videoclipurile filmate în același cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul își deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o dată la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeași oră, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al artistului.
Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colecție de patru piese care au evidențiat trăiri bazate la început pe un orgoliu puternic și pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar bărbatul a rămas doar cu amintirile relației. Piesele „Unele intrebări”, „Prefă-te”, „Gândul meu” și „Nu e treaba mea” au reușit să strângă peste 18 milioane de vizualizări pe canalul de Youtube a lui Liviu, acesta fiind unul din motivele care l-au motivat să continue povestea cu un nou sezon.
Liviu Teodorescu pregătește lansarea primului sau LP „Listă de păcate”, care va cuprinde piese noi, dar și single-uri cunoscute precum cel care îi dă titlul LP-ului. Single-ul „Listă de păcate” în colaborare cu Killa Fonic a strâns aproape 5 milioane de vizualizări, la o lună de la lansare.
Artist și compozitor, Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, iar pentru videoclipul piesei „Așa e ea #Dulce” la Marisa Paloma. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu, piesă care are peste 42 de milioane de vizualizări, fiind în top 5 al celor mai virale melodii ale anului 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu