Publicitate
Ministrul delegat al Bugetului, Liviu Voinea, susține ”cu toată răspunderea” că noul acord cu Fondul Monetar Internațional nu prevede creșterea fiscalității privind drepturile de Autor și PFA (persoanele fizice autorizate), contrar informațiilor apărute în presă.
Voinea a arătat că orice pasaj din scrisoarea cu FMI reprezintă un angajament numai în măsura în care are o dată de aplicare și este o acțiune prioritară, o țintă indicativă sau un criteriu structural, elemente aflate la baza evaluării.
”România nu are niciun angajament în scrisoarea de intenţie cu FMI privind taxele sau contribuţiile pentru PFA şi DDA. Angajamentele în relaţia cu FMI pot lua forma unor acţiuni prioritare, fără de care nu intri în board, a unor criterii structurale, fără de care nu iei tranşele de bani, şi a unor ţinte indicative, care sunt intenţii de viitor şi care dacă nu se materializează se transformă în criterii structurale”, a spus Voinea pentru Mediafax.
”Ceea ce există acolo (în pasajul citat în presă privind PFA şi DDA, n.r.) este doar o discuţie privind evaluarea - permanentă de altfel - a contribuţiilor în sensul reducerii diferenţelor, dar reducerea diferenţelor se poate face şi de jos în sus şi de sus în jos. Acea diferenţă poate însemna şi reducerea nivelului pentru unii, nu creşterea nivelului pentru alţii. Deci, nu există, repet cu toată răspunderea, nu există niciun angajament al României în acest sens”, a adăugat Voinea.
Ministrul a dat asigurări, ”foarte ferm”, că nu vor fi majorate contribuțiile pentru PFA și DDA nici după ce scrisoarea va intra în vigoare. Ministrul Finanțelor a dezmințit și el această informație în august, cum de altfel a făcut și premierul Victor Ponta recent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu