Ljubisa Tumbakovic, noul selecţioner al naţionalei Serbiei

Federaţia sârbă de fotbal (FSS) a anunţat luni că noul selecţioner al primei reprezentative este Ljubisa Tumbakovic, fostul antrenor al Muntenegrului, care-l va înlocui pe Mladen Krstajic, demis după rezultatele slabe de până acum ale echipei în preliminariile EURO 2020.

Tumbakovic, 66 de ani, va fi prezentat oficial în cursul zilei de marţi, acesta urmând să-şi facă debutul pe banca tehnică pe 7 septembrie, în meciul de acasă al Serbiei contra Portugaliei. Noul selecţioner a câştigat şase titluri naţionale şi 3 cupe ale Serbiei cu Partizan Belgrad, şi două titluri ale Chinei şi două cupe cu Shandong. La începutul lunii trecute, Ljubisa Tumbakovic a fost demis de Federaţia de fotbal din Muntenegru de pe banca primei reprezentative a acestei ţări deoarece nu a vrut să fie prezent la partida contra Kosovo, de la Podgorica, de pe 7 iunie, din preliminariile EURO 2020 (1-1).

Federaţia muntenegreană a decis atunci în unanimitate concedierea antrenorului Tumbakovic considerând că gestul acestuia a reprezentat o încălcare a obligaţiilor sale profesionale şi o surpriză neplăcută. Ljubisa Tumbakovic preluase prima reprezentativă muntenegreană în februarie 2016. Muntenegru recunoaşte statul Kosovo, care şi-a declarat independenţa în 2008, nu însă şi Serbia care se opune cu fermitate. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel