Prima zi a acestei săptămâni a fost una specială pentru localnicii din Deveselu, localitatea din județul Olt unde a avut loc ceremonia oficială de marcare a începerii lucrărilor principale de construcție la componenta din România a scutului antirachetă. Oamenii, ospitalieri, sunt deciși să îi facă pe americani să se simtă ca acasă, însă mulți dintre ei trag nădejdea că transformarea comunei într-un punct strategic pe harta lumii le va aduce şi locuri de muncă.
Potrivit Digi24, încă de la primele ore ale dimineții, un sătean a ridicat steagul Uniunii Europene, în fața secției de Poliție, iar pe ulițe, curioșii au început să apară rând pe rând, mulți dintre ei sperând că baza care va găzdui interceptori anti-rachetă le va asigura în curând și locuri de muncă, deși un impediment pentru localnici este faptul că nu cunosc limba engleză.
„Locuri de muncă, ceva, unii nu ştiu engleza. (Păi şi v-aţi gândit poate să învăţaţi măcar câteva cuvinte? - n.r.) Normal e că, dacă este în ţară la noi, să vorbească el română. Corect, asta e de părerea mea, altceva...”, a declarat un localnic.
Deși bărbaţii din Deveselu se fâstâcesc atunci când sunt întrebaţi la ce este bun scutul, ei sunt totuși gata oricând să dea o mână de ajutor.
„Dacă vine şi dă de lucru, mergem cu căruţa acolo. Mergem acolo... pietroaie, şine de cale ferată... racheta trebuie pusă pe ceva”, spune mai în glumă, mai în serios un alt localnici.
„Africanii aştia vor veni peste noi, cu timpul. Şi scutul ajută să nu vină? Nu să nu vină. Dar vor da cu rachete şi ăsta le întoarce înapoi”, crede unul dintre bătrânii satului.
„E ceva secret, nu spune nimeni. O să planteze scutul asta antirachetă, îl plantează aci şi poate este cu comandă înaltă, poate, cine ştie”, consideră un alt localnic.
Chiar și femeile sunt entuziasmate de demararea lucrărilor de construcție la baza militară americană din comuna lor și abia aşteaptă să îi cunoscă şi să le gătească.
Baza militară de la Deveselu, unde va fi instalat un sistem avansat împotriva rachetelor balistice aparținând SUA, va deveni operaţională, potrivit calendarului agreat, în 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News