Analistul politic Bogdan Chirieac spune care ar putea fi soluția la criza politică și sanitară din România.
Bogdan Chirieac, analist politic, s-a aflat marți seara în direct la România TV unde a discutat despre criza politică, dar mai ales sanitară din România, după ce astăzi au fost anunțate aproape 19.000 de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore și peste 500 de decese. Acesta a spus în ce condiţii am putea avea o nouă stare de urgenţă în România.
”Ținând seama și de numărul de victime, starea de urgență o introduce președintele, dar trebuie în termen de maxim de cinci zile să fie votată de Parlament. Cred că va fi votată de Parlament. Până la urmă trebuie găsită o soluție, nu știu, să rămână Florin Cîțu cu Guvernul său câteva luni de zile, până se va lua o altă decizie. România are nevoie de Guvern acum, până la urmă despre asta este vorba. Președintele trebuie să se implice, să mai stea și prin țară și să vadă ce se întâmplă. Alegerile anticipate oricum nu sunt posibile în acest moment, dacă vorbim despre alegeri anticipate despre care eu cred că sunt neapărat necesare, atunci vorbim de primăvara viitoare. M-am tot gândit la o manieră rațională. Să fie un Guvern așa cum este, domnul Iohannis să îl facă, partidele din Parlament să introducă un fel de moratoriu politic, vreme de șase luni de zile pentru a putea rezolva, în primul rând, problema medicală. (...) Hai să salvăm viețile omenești și să îi judecăm apoi, pe toți. Dar a ne apuca acum să judecăm și să dăm vina cred că înseamnă alte sute de morți în plus mâine”, a declarat Bogdan Chirieac.
Bogdan Chirieac a vorbit și despre ceea ce ar trebui să facă noul Guvern, fie că premier va fi Dacian Cioloș sau Florin Cîțu.
”E nevoie de un Guvern valid care să ceară fonduri, să se împrumute. Avem nevoie de fonduri. Avem nevoie de ajutor internațional masiv. România nu face față. Eu nu știu câți din cei 574 de oameni morți astăzi ar fi putut fi salvați. Poate că 200-300 puteau fi salvați dacă la ATI nu erau trei pe un pat. (...) Ne ducem la președintele Iohannis, care poartă o mare responsabilitate pentru actualul haos politic și îi spunem în felul următor: ne ducem la un partid responsabil, ne ducem la PSD. Nu se întâmplă nimic dacă președintele insistă cu Florin Cîțu să fie premier, până în martie anul viitor, pentru a trece această perioadă și să salvăm vieți omenești. De la începutul lunii, până acum cred că au murit cam 6-7.000 de români de Covid. Mă aștept să declare doliu național, să facă ceva. Stare de urgență și doliu național”, a mai declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu