Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut noi precizări despre carantinarea României.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, că nu se pune problema unui lockdown la nivelul României din cauza noului coronavirus, dar vor fi impuse restricţii suplimentare, în funcţie de evoluţia epidemiologică pe judeţe sau localităţi.
"E din ce în ce mai gravă situaţia în toată ţara şi în toată Europa. Vedem că avem cazuri, se merge la 50.000 pe zi în Franţa, la 26.000 în Marea Britanie, 21.000 în Italia, 20.000 în Spania. Sunt evoluţii ale unui val doi, pe care noi îl lipim de valul întâi de la noi. Haideţi să nu ne gândim atât de departe la sărbători, să ne gândim la următoarea săptămână. După cum ştiţi, noi evaluăm fiecare localitate în parte. Dacă impunem restricţii, le impunem la nivel local. Avem acea evaluare de 48 de ore după informaţia primită de DSP la 24 de ore, în care autorităţile locale sunt cele care gestionează evoluţia pe cele 48, impunând restricţii. Vom avea şedinţe mâine seară la Comitetul Naţional pentru coordonarea intervenţiei, în care vom impune şi restricţii suplimentare, adaptate în funcţie de indice la nivelul fiecărui judeţ şi al fiecărei localităţi", a subliniat Tătaru.
Referitor la situaţia spitalului modular de la Iaşi, unde au existat o serie de disfuncţionalităţi, ministrul a afirmat că începând de săptămâna viitoare va fi adus oxigen suplimentar, care va completa necesarul pentru 20 de paturi de terapie intensivă, urmând ca în zece zile să poată fi funcţionale cele 48 de paturi.
Nelu Tătaru a vorbit şi despre găsirea de soluţii pentru decongestionarea unităţilor de primiri urgenţe din anumite spitale, unde cadrele medicale au spus că nu mai fac faţă la volumul mare de pacienţi, afirmând în acest context că se va apela la metoda testărilor rapide.
"Ne-am gândit la decongestionarea acestor unităţi de primire urgenţe prin acele teste rapide de antigen care de săptămâna viitoare vor fi 43.000, urmând ca săptămâna care urmează să avem un milion de teste. Cazurile aflate în izolare în aceste unităţi de primire urgenţe vor fi diagnosticate rapid, pozitiv sau negativ, şi atunci vor merge în locaţiile specifice", a precizat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a menţionat că diferenţele mari de infectări între zonele ţării nu au legătură cu numărul de teste.
"Ţin efectiv de transmiterea comunitară. Indiferent câte teste vom face, vom vedea că prezenţa în unităţile de primiri urgenţe, prezenţa în terapiile intensive, prezenţa în secţiile de boli infecţioase vor fi aceleaşi. Aceste cazuri se prezintă la unităţile de primiri urgenţe testate sau netestate. Unităţile de primire sunt cele care trebuie să gestioneze rapid aceste incertitudini", a explicat ministrul.
Nelu Tătaru a fost prezent, sâmbătă, la Vaslui, la o întâlnire cu conducerea prefecturii şi conducerea DSP, prilej cu care a făcut o evaluare a situaţiei infectărilor şi a capacităţii de tratare la nivelul judeţului Vaslui, dar şi a situaţiei privind capacitatea de extensie pe paturi de terapie intensivă.
În prezent, la spitalul suport COVID-19 din Bârlad sunt 20 de paturi, iar capacitatea de extensie este de încă 30 de paturi. Capacitate de tratare există, potrivit ministrului, şi la nivelul municipiului Vaslui, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar în rezervă rămâne Spitalul municipal Huşi, care va putea primi bolnavi infectaţi cu noul coronavirus pe Secţia ATI, dacă situaţia o va impune, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News