Locuințe modulare pentru sinistrații din județul Alba

În urma solicitării transmise în timpul videoconferinţei pe tema efectelor fenomenelor hidro-meteorologice severe care a avut loc ieri, 3 iunie, la sediul MAI, 10 locuinţe modulare au fost transportate în comuna Săsciori din judeţul Alba pentru 10 familii ale căror case au fost distruse complet sau aproape complet în urma inundaţiilor din ultimele zile.

Familiile sinistrate, formate din peste 40 de adulţi şi copii, se vor putea muta chiar mâine în locuinţele modulare. Acestea vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu curent electric şi au dotările necesare pentru a putea fi locuite (paturi, aragaz, butelii etc.)

Cele 10 locuinţe modulare au fost puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în baza aprobării guvernului. Transportul s-a făcut prin grija ANRS, care va suporta şi cheltuielile aferente, în limita bugetului aprobat.

În cadrul comandamentului de luni, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a solicitat prefecţilor din judeţele afectate de inundaţii să urgenteze evaluarea pagubelor, acolo unde situaţia hidro-meteorologică permite, pentru a putea solicita de la nivel central ajutoare de urgenţă pentru populaţie, inclusiv locuinţe modulare.

Aproximativ 18.700 de angajaţi ai MAI au intervenit în ultimele zile, împreună cu autorităţile locale, în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. Efectivele vor rămâne mobilizate în zonele cu probleme până la normalizarea situaţiei şi înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Vezi și: 40 de case și zeci de grădini afectate de inundații la Galați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel