Locuirea lângă drumuri aglomerate crește riscul de cancer pulmonar

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un nou studiu arată că persoanele care trăiesc lângă drumuri aglomerate sunt expuse la creşterea riscului de cancer pulmonar.

Persoanele care trăiesc la o distanţă de până la 50 de metri de drumurile cu trafic intens sunt expuse la creşterea riscului de cancer pulmonar cu până 10%, conform unui raport publicat recent în Marea Britanie şi citat de Press Association.

Studiul, efectuat de cercetători de la King's College London şi lansat de o coaliţie alcătuită din cincisprezece organizaţii nonguvernamentale care activează în domeniile sănătăţii şi mediului, demonstrează că proximitatea faţă de drumurile aglomerate creşte riscul de cancer pulmonar şi poate să afecteze dezvoltarea plămânilor copiilor cu până la 14%.

Realizat în 13 oraşe diferite din Marea Britanie şi Polonia, studiul sugerează că poluarea atmosferică poate contribui la o creştere a riscului de boli de inimă, accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă şi bronşită.

Treisprezece probleme de sănătate diferite 

Raportul a analizat treisprezece probleme de sănătate diferite prezente la persoanele care locuiesc în zone cu poluare atmosferică ridicată şi le-a comparat cu restul populaţiei, concentrându-se nu doar asupra internărilor în spitale şi a deceselor, ci şi asupra simptomelor, precum infecţiile respiratorii.

În cazul în care poluarea atmosferică este redusă cu o cincime ar exista, spre exemplu, cu 3.865 mai puţine cazuri de copii cu simptome de bronşită în Londra, cu 328 în Birmingham, cu 94 în Bristol, cu 85 în Liverpool, cu 85 în Manchester, cu 134 în Nottingham, cu 38 în Oxford şi cu 69 mai puţine în Southampton.

Studiul a concluzionat, de asemenea, că poluarea atmosferică din zonele limitrofe drumurilor cu circulaţie intensă a stopat dezvoltarea plămânilor la copii cu aproximativ 14% în Oxford, 13% în Londra, 8% în Birmingham, 5% în Liverpool, 3% în Nottingham şi 4% în Southampton.

Înaintea alegerilor legislative din 12 decembrie din Marea Britanie, coaliţia - care include British Lung Foundation şi UK Health Alliance on Climate Change - solicită tuturor partidelor să se angajeze spre stabilirea unui obiectiv obligatoriu, reglementat prin lege, pentru a se îndeplini până în 2030 liniile directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind calitatea aerului.

Poluarea aerului

Poluarea aerului ne face pe noi, şi mai ales pe copiii noştri, bolnavi din leagăn până în mormânt, dar deseori este invizibilă. Această cercetare impresionantă face ca această criză de sănătate publică - care afectează toţi oamenii din Marea Britanie - să fie vizibilă şi demonstrează urgenţa cu care toate partidele politice trebuie să acorde prioritate curăţării aerului nostru, a declarat doctor Rob Hughes din cadrul Clean Air Fund.

În plus, coaliţia solicită crearea unei reţele naţionale de zone cu aer curat în Marea Britanie.

Zona de Emisii Ultra-scăzute, introdusă la începutul acestui an în Londra - unde se estimează că o treime dintre rezidenţi locuiesc în apropierea unui drum aglomerat - a avut deja un impact asupra poluării atmosferice, nivelul de dioxid de azot fiind redus cu 29%.

Efecte teribile

Se pare că în fiecare zi vedem din ce în ce mai multe dovezi ale efectelor teribile pe care le are poluarea aerului asupra sănătăţii şi plămânilor noştri. Cei mai vulnerabili sunt cel mai puternic loviţi, a afirmat doctor Penny Woods, director executiv în cadrul British Lung Foundation.

Cunoaştem că poluarea atmosferică stopează dezvoltarea plămânilor copiilor noştri, aflaţi în creştere, iar cei care suferă de o afecţiune pulmonară pot constata că simptomele lor sunt agravate de calitatea deficitară a aerului, a adăugat Woods.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel