Locul din România unde turiștii vor avea debarcader și ponton panoramic. Și surprizele nu se opresc aici

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află în articol care este locul care va beneficia de investiții.

Domeniul Mogoşa din Munţii Gutâi care administrează lacul cu acelaşi nume va investi într-un debarcader cu ponton panoramic, a anunţat, vineri, administraţia domeniului.

„Suntem hotărâţi să investim timp şi resurse pentru a aduce un plus de valoare în comunitatea noastră. Ne propunem să realizăm un debarcader cu ponton panoramic - pentru a te bucura de privelişte şi de activităţi acvatice, o terasă acoperită şi un Lakeview Vila cu spaţii de cazare şi o terasă. Vrem să reabilităm din clădirile existente pe domeniu”, a precizat administraţia domeniului.

În vecinătatea domeniului se află o pârtie de schi, iar la 1.245 metri altitudine, releul de televiziune Mogoşa.

De asemenea, turiştii care ajung în această zonă sunt încurajaţi de primăria fostului oraş minier Baia Sprie să viziteze şi Lacul Albastru, situat în aval de domeniul Mogoşa, renumit pentru că îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp. Lacul este arie naturală protejată şi a rezultat din prăbuşirea unor galerii de mină. Apa lacului provine din izvoare naturale sau topirea zăpezii, iar culoarea apei oscilează de la turcoaz la albastru cobalt, în funcţie de anotimp, concentraţia sărurilor minerale - sulfat de fier, săruri de cupru- dar şi în funcţie de nivelul apei.

Primăria oraşului Baia Sprie a introdus în reţeaua de turism local domeniul Mogoşa, dar şi Lacul Albastru. Anual, domeniul Mogoşa găzduieşte diferite evenimente cultural-muzicale sau lansări de carte.

Parc inteligent în comuna Fărcașa

Lucrările pentru proiectarea şi execuţia primului parc de specializare inteligentă din comuna Fărcaşa va fi scos la licitaţie publică, a informat, vineri, serviciul de comunicare al Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, conform Agerpres.

„Obiectivul proiectului este construirea Parcului de specializare inteligentă Fărcaşa, judeţul Maramureş, prin care se urmăreşte asigurarea echipării edilitare a zonei cu reţelele de alimentare cu apă, canalizare, electricitate, gaze naturale şi telecomunicaţii, împrejmuirea terenului şi realizarea accesului carosabil pentru dezvoltarea parcului de specializare inteligentă”, a precizat CJ.

Conform sursei citate, proiectul prevede realizarea unui drum auto de incintă şi trotuare pentru circulaţia pietonală, amenajare posturi de transformare sau alte anexe aferente utilităţilor parcului de specializare inteligentă, un sens giratoriu, un teren aferent unei platforme betonate (platformă testare produse inteligente), dig perimetral, pistă de biciclete, zone verzi, parcări pentru TIR-uri şi autoturisme, precum şi parcelarea terenului în 16 loturi, dintre care un lot pentru zona descărcare/încărcare, un lot servicii, un lot parcare şi un lot servicii şi spaţii tehnice, şi 12 loturi pentru construirea de hale de depozitare/producţie, care urmează a fi închiriate.

Valoarea totală a contractului este de 31.568.434,49 lei (fără TVA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel