Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că ministrul Educaţiei, Valentin Popa, nu are experienţă în gestionarea politicilor publice şi 'nu înţelege rolul său' în asigurarea echilibrului sistemului naţional de educaţie.
'Din conferinţa de presă de ieri am înţeles că ministrul Valentin Popa nu este dispus să revină asupra deciziei privind cifrele de şcolarizare alocate universităţilor. Argumentul că după admiterea din septembrie vor avea loc realocări de cifre este neserios pentru simplul motiv că un candidat doreşte să ştie pe ce locuri candidează înainte de examenul de admitere şi nu după. Tot ieri am aflat că ministrul Popa continuă războiul cu cele cinci universităţi, dar cu precădere cu Universitatea din Bucureşti, pe care în mod nejustificat o acuză - folosind iar date incerte şi raţionamente neclare - de lipsă de performanţă managerială.
[citeste si]
Cred că am ajuns în această situaţie ca urmare a faptului că ministrul Valentin Popa nu are experienţă în gestionarea politicilor publice şi nu înţelege rolul său în asigurarea echilibrului sistemului naţional de educaţie. Din păcate, această lipsă de experienţă este dublată de o încăpăţânare care nu are ce căuta aici atunci când vorbim de interesul public. Să recunoşti că ai greşit nu este o ruşine. Eu aş spune că este chiar o dovadă a responsabilităţii publice şi maturităţii politice, atribute pe care domnul ministru Popa nu le are', a declarat marţi Pricopie.
Acţiune fermă şi coerentă a tuturor celor care respectă învăţământul românesc
El spune că este nevoie de o 'acţiune fermă şi coerentă a tuturor celor care respectă învăţământul românesc'. 'În faţa acestei situaţii inacceptabile este nevoie de o acţiune fermă şi coerentă a tuturor celor care respectă învăţământul românesc şi tradiţia acestuia. Mă voi adresa colegilor rectori din Consorţiul Universitaria cu rugămintea de a acţiona împreună pentru a soluţiona această situaţie. De asemenea, în lipsa unui răspuns din partea Ministerului/ Guvernului, trebuie să ne alăturăm demersului Universităţii din Bucureşti de a ataca în instanţă această decizie iraţională a ministrului Popa', a precizat rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News