EXCLUSIV  Locuri de muncă în România. Mircea Coşea: Avem întârzieri de 100 de ani. Trebuie să sărim etape!

somaj romania
somaj romania

Profesorul Mircea Coşea a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt măsurile pe care ar trebuie să le ia România pentru a creşte numărul locurilor de muncă în perioada următoare, dar şi care sunt greşelile care se fac de către autorităţile statului în economie. 

"Ar trebui să avem un plan, dar deocamdată nu avem. Avem un plan de guvernare, care se cheamă Reclădirea României, dar nu este finanţat. Pe de altă parte, cred că termenul de reclădire e binevenit, pentru că trebuie schimbată structura economiei româneşti. Deocamdată văd doar o încercare de reparare a unor deficienţe pe care le are economia. Reparare care înseamnă de fapt aducerea la zi a unor întârzieri. Avem întârzieri de 100 de ani. Prima autostradă s-a făcut în 1920 în SUA. Noi suntem în 2020 şi nu avem încă autostrăzi. Programul pe care toţi guvernanţii îl au în vedere, această obsesie a infrastructurii, nu duce nicăieri, pentru că am intrat în altă epocă. 

Trebuie să sărim peste anumite etape, nu doar să ne axăm pe repararea trecutului. Asta înseamnă restructurarea. Ar trebui să avem noi ramuri economice, pentru că acum avem o economie bazată pe 3 ramuri depăşite de timp. Avem o economie manufacturieră, pentru că noi nu creem produse, nu le cercetăm. Vin francezii cu planul de la Renault şi noi facem maşina.  

Avem şi o economie care are o pondere mică a capitalului autohton, ceea ce înseamnă o dependenţă foarte mare de piaţa bancară internaţională. Şi avem o economie care nu reuşeşte să prelucreze materia primă. Noi creem valoare adăugată sub media europeană. Noi importăm prea mult, iar diferenţa dintre export şi import face ca ceea ce creem noi să plece la alţii. Ar trebui revizuită schema de priorităţi.", a declarat Mircea Coşea în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Ce ar trebui să facă România

"Ar trebui să continuăm cu întârzierile, dar ar trebui să ne gândim şi la ramuri economice care să ne ridice de pe ultimul loc din Uniunea Europeană, să fim mai atenţi la cercetare, dezvoltare, robotizare, IT, şi să dezvoltăm activităţi care atrag forţă multă de muncă. Sunt puţine astfel de activităţi, deci ar trebui să dezvoltăm servicii multe. Spre exemplu, am putea dezvolta o ramură de întreţinere a tehnicii militare pe care o importăm. Polonia face asta. Avem nevoie să dezvoltăm agricultura, în sensul fermelor mici şi mijlocii. Să fixăm populaţia la ţară ca să producă acolo. Avem şi o oportunitate, cu mulţi români veniţi din străinătate şi care se pot ocupa cu asta. Dar ar trebui să fie un stimulent din partea statului. De asemenea, ar trebui eliminată dependenţa meteo, pentru că agricultura noastră depinde de vreme şi ar putea să dispară, pentru că seceta este foarte grea în România. 

Mai e nevoie de o ramură care crează locuri de muncă: cercetarea şi dezvoltarea. Avem nevoie să atragem centre de cercetare a unor firme care produc în România. Toate astea cer bani, iar în condiţiile în care noi nu ne finanţăm dezvoltarea, pentru că bugetul nu creează destule resurse, trebuie să atragem fonduri din străinătate.", a mai spus Mircea Coşea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel