Locuri de muncă. S-a aflat secretul angajaţilor

Mai mult de jumătate dintre angajaţi aleg să îşi ascundă de şefi şi colegi activitatea de pe reţelele de socializare, reiese din rezultatele Global Privacy Report, publicat joi de Kaspersky Lab. 

„Având în vedere că 90% dintre angajaţi intră online de mai multe ori pe zi, poate fi dificil pentru majoritatea acestora să îşi păstreze separat viaţa privată şi cea profesională în timpul zilei de lucru (şi după aceea). Recentul Global Privacy Report (....) arată că o persoană din două (59%) alege să îşi ascundă de şef activitatea de pe reţelele de socializare. Această atitudine la locul de muncă îi vizează şi pe colegii lor, 52% dintre respondenţi preferând să nu le dezvăluie activităţile lor din mediul online', arată sursa citată.

Potrivit cercetării, un angajat petrece, în medie, 13 ani şi două luni la locul de muncă, în timp ce aproape două treimi (64%) dintre participanţi recunosc că vizitează zilnic site-uri care nu au legătură cu munca, de la birou. De asemenea, 29% dintre angajaţi nu vor ca angajatorul lor să ştie ce site-uri vizitează, iar alţi 34% nu vor ca angajatorul să vadă conţinutul mesajelor şi al e-mail-urilor lor.

În plus, 5% au spus chiar că le-a fost afectată cariera în mod iremediabil ca urmare a scurgerii de informaţii personale. 'Astfel, oamenii sunt preocupaţi să îşi construiască o bună reputaţie la locul de muncă şi să nu îşi distrugă relaţiile existente', se menţionează în raport.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securităţii cibernetice, prezentă pe piaţă de peste 21 de ani.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel