Loialitatea

Principele  Radu al României vorbește despre importanța Casei Regale în România, despre care spune că este o instituție tradițională, care nu este cultivată în interesul viitorului și stabilității și a cărei prezență pe harta societății românești de astăzi are o influență benefică, în perspectivă continentală și globală.

Autor: Principele Radu al României

Vă prezentăm mai jos materialul integral scris de Alteța Sa Principele  Radu al României.

”Lumea românească a anului 2012 are răspunderea istorică de a adapta pragmatismul și interesul lumii euro-atlantice (NATO și UE) la specificul nostru ca națiune, ca istorie, ca geografie, ca tradiție și ca aspirație. Sub semnul loialității. România este a șaptea țară din Uniunea Europeană, judecând după suprafață și populație. Pentru a deveni o putere economică pe măsură și pentru a îmbina prosperitatea cu statornicia, țara noastră are nevoie de oameni influenți loiali și generoși.

Fenomenele globalizării se accentuează în Europa întreagă, nu numai în partea numită Uniunea Europeană. Iar noi avem capacitatea de a ne adapta momentului, integrându-ne inteligent și suplu, chiar și în condiții de criză economică. De asemenea, putem găsi feluri convenabile de a armoniza caracteristicile naționale cu strategiile continentale de securitate și apărare, de politică externă și cele economice, etc. Pentru aceasta este nevoie însă, în spectrul puterii, de valori precum competența, etica, loialitatea și generozitatea.

În societatea românească există instituții tradiționale precum Casa Regală, Academia Română sau Biserica, pe care nu vrem și nu știm să le cultivăm în interesul viitorului și al stabilității, nici în interesul libertăților și democrației. Dintre instituțiile Statului, Armata și Diplomația sunt două domenii care se bazează în principal pe profesionalism, continuitate, autoritatea valorii, memorie instituțională, simț al datoriei și iubire de țară. Casa Regală are o legătură naturală cu diplomația și cu instituția Apărării, precum și cu societatea civilă. Legătura aceasta nu ar trebui alterată niciodată de calea politică.

Casa Regală nu a fost fondată ca să țină timpul pe loc ci, dimpotrivă, pentru a duce țara mai departe. Ea se bazează pe tradiție, continuitate, memorie și păstrare a ceea ce s-a dovedit bun în ultimele sute de ani. Ea este, prin structură și menire, o oglindire a românilor. Ea generează statornicie, se bazează pe continuitate și încurajează formarea elitelor.

Contribuția Coroanei la devenirea românească în noul secol european, mai democratic și mai liber ca niciodată în istorie, are motive să fie încurajată de oamenii influenți ai României de astăzi. Aceasta cu condiția ca oamenii cu putere să înțeleagă importanța pentru viitor a Instituției Regale. Mai ales acum, când societatea românească conferă un procentaj atât de ridicat de încredere, simpatie și admirație față de Rege și Familia Regală. Lipsa de înțelegere, din păcate, nu vine doar din ambiguitatea instituțională a prezentului, ci și din lipsa de încredere în propriul nostru trecut.

Cu Coroana garantând neutralitatea reprezentativității statale, instrumentul democrației poate să se extindă și să se aprofundeze, cu rezultate binefăcătoare, fără să riște efecte nedorite. Instituțiile perene nu lucrează în suprapunere cu instrumentul democratic, ci în complementaritate cu el. Democrația poate fi perfect asociată tradiției și continuității. Imaginea de stabilitate vine de la instituția respectată, nu de la persoana trecătoare.

În zilele noastre, din cauza excesivei politizări a vieții românești și europene, prin efectele nefaste ale legăturii politicului cu națiunea prin intermediul televizorului, rolul modelelor a fost aproape exclusiv atribuit clasei politice. Aceasta poate avea, la nivel european, efecte devastatoare la tânăra generație. Pe termen lung, efectele îngustării și caricaturizării noțiunii de cârmuire pot afecta fibra națiunilor care locuiesc pe acest continent, bogat în culturi și aspirații.

Prezența Casei Regale pe harta societății românești de astăzi are o influență benefică, în perspectivă continentală și globală. Casa Regală are avantajul de a nu fragmenta mersul politic. Dimpotrivă, prezența ei dinamică amortizează efectele secundare ale schimbărilor politice de la fiecare patru ani. Numai în ultimele două decenii, din 1997 încoace, Casa Regală a conlucrat cu opt guvernări diferite. Iar această conlucrare nu a făcut decât să sublinieze rolul specific Casei Regale și efectul benefic al complementarității mijloacelor politice și regale în slujba națiunii. Casa Regală se bucură democratic de existența partidelor de la putere, în alternanța lor, și nu se simte stingheră să încurajeze o inițiativă a puterii, dacă ea slujește interesului național.

Familia Regală de la noi nu înmagazinează putere politică. Aceasta nu este o sursă de slăbiciune, ci de putere. Astfel, românul știe că există "ceva" în vârful piramidei societății care rămâne neatins, neschimbat de luptele politice.

Regele Mihai are autoritate, fiind în mod natural un model pentru întreaga națiune, așa cum nici un politician nu va putea fi vreodată. Regele Mihai a dovedit, în acești ultimi șaizeci de ani, că este loial, fără efort și nu din interes personal. Ca și strămoșul lui, Regele Carol I, el este dovada că răbdarea poate fi singurul antidot la destrămarea românească.

Chiar și atunci când a fost mecanic auto la Versoix sau fermier în Anglia, Regele Mihai a continuat să încarneze statalitatea românească. Acest lucru s-a întâmplat între anii 1948 și 1989, dar mai ales după aceea. Nimic nu l-a împiedicat, din anul 1990 încoace, să stea alături de cei legitimați democratic prin alegeri, fiindcă legitimitatea lui era de altă natură. Fără să facă nimic special, el a continuat să „încarneze“ ceva ce devenea tot mai incert, în fața viitorului: identitatea și statalitatea.

Totodată, Casa Regală, deposedată de putere politică și economică, a operat cu valori care nu au legătură directă cu democrația sau libertatea. Ele sunt: puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, rolul modelului, spiritul de răspundere. Aceasta a dat, în ani, Casei Regale un relief care a făcut-o diferită de celelalte modele.

Dilema principală a Președintelui român de după 1989, ca repezentant suprem al Statului și garant al Constituției, este cum să păstreze încrederea populației (performând politic și rămânând popular) dar, în același timp, cum să rămână un simbol neutru al statalității și să aibă un adevărat rol constituțional. Faptul că Președintele este supus criticilor și inclus în luptele politice poate fi un argument pentru democrație, dar este o vulnerabilitate pentru Stat. Instituția Președintelui României este chemată să acționeze constituțional, nu politicianist. 

Regele Mihai, în chinuita sa viață, ca om și ca șef de Stat, în fiecare epocă istorică și circumstanță politică, chiar atunci când a fost absent din țară, a fost păstrătorul unui ritualul statal dătător de mândrie și de repere României.

Însemne ale statalității și identității noastre (precum drapelul, stema, imnul, moneda) și chiar întâlnirile oficiale au un caracter mai solemn, sunt mai mândre atunci când Regele este de față, iar acest lucru nu este dat de faptul că este în vârstă și impozant, ci de legitimitatea istorică a Casei Regale.

Dacă țara nu ar fi la început de drum în Uniunea Europeană și dacă nu am avea vecini mari și puternici sau mici și adaptabili, poate că ar conta mai puțin. Dar în situația dată, în condițiile unei clase politice aspru criticată de societate, prezența Casei Regale are importanță pentru România. Clasa politică are nevoie să deprindă adevărul că democrația este un instrument în mâna ei, nu un sistem la cheremul ei. De aceea, ea are nevoie de instituții care să-i ofere modele complementare de cârmuire.

Apoi, societatea românească nu este formată numai din politicieni. La binele națiunii pe termen lung ar trebui să aibă un cuvânt de spus și liderii altor părți din societate care, în mod natural, sunt mai preocupate de viitor decât politicienii: societatea civilă, Biserica, diplomația, oamenii de afaceri, Armata, intelectualii, tinerii.

Românul este suspicios la nou și la promisiuni. El vrea instituții și valori care să-i dea, în drumul global către prosperitate, confort identitar și statornicie. Instrumentul democrației este una, valorile din mintea și sufletul lui sunt alta.

Patriotismul și loialitatea nu sunt aspirații prăfuite cu tentă romantică sau naționalistă. Loialitatea este un instrument de măsură a securității naționale și de ea a depins supraviețuirea, ca națiune, în multe momente de răscruce. Suntem în anul 2012. Au trecut douăzeci și doi de ani de când am dat jos dictatura comunistă. Putem, în sfârșit, să asumăm finalizarea modernizării României, începută la mijlocul secolului XIX. Avem, la vârf, oameni influenți destul de loiali pentru a o face?”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News