Londra a luat măsuri urgente pentru personalul ambasadelor din Iran şi Irak dupa uciderea lui Soleimani de către americani.
Marea Britanie a redus personalul la ambasadele sale din Iran şi Irak la un nivel minim după uciderea de către forţele americane a comandantului militar iranian Qassem Soleimani, a informat luni Sky News citând surse diplomatice, transmite Reuters, citează Agerpres.
Retragerea diplomaţilor este o acţiune preventivă mai degrabă decât una bazată pe existenţa unor informaţii specifice privind existenţa unor ameninţări, conform sursei citate.
Ambasadorii Rob Macaire de la Teheran şi Stephen Hickey din Bagdad nu îşi vor părăsi posturile, a precizat Sky News.
Ministerul britanic de externe a comunicat că ambasadele sale din Iran şi Irak rămân deschise, dar a refuzat să facă comentarii referitoare la aspecte de ordin operaţional.
"Siguranţa şi securitatea personalului nostru sunt de cea mai mare importanţă şi ne supunem postura de securitate unei revizuiri regulate" a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului britanic de externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu