Lora a făcut anunțul momentului din Bali, locul în care stă blocată de cinci luni.
Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, au stat blocați în Bali timp de cinci luni, odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19.
Deși a fost mai mult supărată de toată această întâmplare, Lora și-a ținut fanii la curent în fiecare zi și a postat o mulțime de imagini de pe insulă, pe rețelele de socializare. Chiar dacă mulți s-au bucurat pentru cei doi și le-au urat vacanță prelungită frumoasă, alții au ținut să o atace pe artistă la fiecare postare.
Astăzi, după cinci luni și câteva încercări de a reveni acasă, în România, Lora a făcut anunțul. Cei doi reușesc în sfârșit să se întoarcă acasă.
"Încă nu-mi vine să cred că mâine, după 5 luni, zburăm spre casă. Doamne ce experiență!", a scris Lora pe pagina de Instagram, în urmă cu doar câteva ore.
"Apai, nu îți mai trebuie vacanta cât de curând, tre sa te apuci de cantat sa refaci gaura din buget", "Unde faceti vacanta anul asta?", "Mai stati 5 ca e mai nasol acum in România", au fost câteva dintre comentariile internauților.
Acestea nu sunt singurele mesaje pe care le-a primit Lora. ”Ai rămas acolo… Te-au ajuns blestemele. La cât rău ai făcut”, scris un urmăritor al Lorei la o altă postare.
Vezi această postare pe InstagramÎncă nu-mi vine să cred că mâine, după 5 luni, zburăm spre casă. Doamne ce experiență! ????❤????
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News