Gabi Luncă, supranumită și Regina muzicii lăutăreşti, a pierdut în instanță procesul pe care i l-a intentat Loredanei Groza.
După mai bine de trei ani de procese, Loredana Groza a câștigat procesul cu Gabi Luncă. Regina muzicii lăutărești urmează să-i plătească Loredanei Groza și circa 56.000 de lei cheltuieli de judecată.
Conflictul dintre cele două vedete a început în octombrie 2012, când Gabi Luncă a apelat la judecători pentru a-i face dreptate. Ea a susţinut că Loredana i-ar fi preluat o piesă, incluzând-o pe albumul "Agurida", lansat în 2001. Este vorba despre melodia "Cip-Cirip" pe care vedeta Pro TV ar fi înregistrat-o sub numele de "Într-o zi la poarta mea".
Gabi Luncă s-a făcut foc și pară din cauză că Loredana nu i-ar fi cerut acordul și nu i-a dat nici un leu din drepturile de autor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News