Loteria bonurilor fiscale, aproape de faliment

Loteria bonurilor fiscale a fost o idee bună. Din păcate, aceasta este aproape de faliment. Statistica va duce la abandonarea proiectului sau va face ca acest sistem să devină doar o pompă prin care ajung bani la cei mai bogați dintre români.

Șansele ca la o extragere să iasă de două ori zero, la începutul seriei de trei cifre, îmi par prea mici ca să motiveze  ”jucătorii”. Cine face cumpărături de sute de lei, pe un singur bon?

Cei care iau  electronice și electrocasnice, dar aceștia solicitau, oricum, bonul, pentru garanție. Sau cei care își permit să spargă milioane prin baruri, pe haine de firmă sau la restaurantele din centru.

Nu sunt mulți cei care pot da 400-500 de lei la supermarket, odată, iar marile centre comerciale nu fac, dacă fac, evaziune cu bonulețul, au ele alte metode când vor să înțepe statul.  

Ori, scopul loteriei bonurilor, din câte am înțeles, era tocmai fiscalizarea micilor chioșcuri, a șaormeriilor, a magazinelor de câțiva metri patrați.

Am observat că Ministerul Finațelor a schimbat procedura, când s-a trezit cu mii de câștigători, la bonul de 7 lei, tocmai pentru că ar fi demobilizat publicul. Este de apreciat viteza de reacție. Poate procedura ar trebui corectată din nou, pentru că mulți vor renunța să mai strângă bonuri, știind din start că nu au șanse, după o serie de extrageri ”de milioane” (lei vechi).

O posibilă soluție ar fi repartizarea câștigurilor pe cote, în funcție de interesul Fiscului: 50% din fondul de premiere să fie alocat bonurilor sub 100 de lei, restul să fie pentru ”bogații” care pot umple două coșuri odată, în angrou.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel